“Valentine’s day” cu petale ofilite

 

Aştept cu nerăbdare sa apuc o rază caldă de soare şi să mă dezbrac de depresie si mohoreală ca baba Dochia de cojoace. Şi deşi la ştiri se anunţă a fi cea mai rece iarnă din ultimii 10 ani, asta nu contează, se apropie zile în care ne vom încălzi cu o mască înflorată de iubire şi vom merge mai departe şi mai reci cu inimi de tablă îngheţate…

Peste tot în jurul meu văd că arta de a iubii… nu mai e o artă, e un chici, o imitaţie ieftină care bate la ochii ca şi banii lui Nati Meir. Aşa că vreau să facem o plimbare pe strada iubirii superficiale să descoperim unde e falsul. Falsul e…

….între îndrăgostiţi!

Vreau să începem cu dragostea dintre iubiţi, pentru că aceasta pare a fi cea mai înflăcărată şi totuşi cea mai mascată dragoste. Dragostea la prima vedere e foarte la modă acum, inima pulsează atat de tare în pieptul unora că sunt gata să faca orice pentru noua cucerire… asta până la prima găleată de apă rece care îi trezeşte la realitate. Dar ce e mai trist e că dragostea lipseşte şi în relaţiile serioase, se merge pe interes- fiecare se iubeşte pe el însăşi, dacă a fost iubire cândva se uită, se intră în monotonie, romantismul a fost doar pentru început acum iubita este privită ca şi un obiect iar iubitul ca o bancă/ şofer etc. În cele din urmă dacă beneficiile nu sunt îndeajuns de mari ca să ii lege vor căuta “dragostea” altundeva.

Vara trecute am vândut semne de carte cu versete biblice pentru a strânge fonduri pentru lucrare şi noi aveam un semn pe care scria în felul următor: “Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi râurile n-ar putea s-o înece” (Cantarea cantarilor 8:7), cineva neştiind că este un verset biblic a zis că este prea idealist, voi mai credeţi într-o astfel de dragoste?

…între prieteni!

O afirmaţie care am auzit-o din gura unei prietene creştine şi care m-a lăsat profund dezamăgită: ”Nimeni nu e de neînlocuit”, şi am realizat că aşa e în lumea celor care caută doar foloase din orice… nimeni nu e de înlocuit ceea ce îmi oferi tu, îmi poate oferi şi alcineva, iar atunci când nu voi mai avea nevoie de tine te voi arunca la gunoi… Cum rămâne cu prieteniile sincere si adevărate precum cea a lui Ionatan şi David, în care ne spune Biblia: “Şi de atunci sufletul lui Ionatan s’a alipit de sufletul lui David, şi Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el.” (1 Samuel 18:1). Mai pot azi doi prieteni să ţină unul la altul atât de mult, sa fie de neinlocuit prietenia lor?

…în familie!

 Atât de multe certuri pot fi într-o familie, de acest lucru ne putem convinge doar uitându-ne la ştiri… Familia ar trebui sa fie locul unde să găsim cea mai multă iubire şi înţegere. Iubiţi-vă şi căutaţi să vă înţelegeţi unul pe altul, Biblia vorbeşte foarte referitor la cei care nu fac bine rudelor lor: “Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă, şi este mai rău decât un necredincios. “ (1 Timotei5:8). Iubiţi-vă deci familia şi faceţile bine ca nişte buni creştini.

…între semeni!

Ura este prezentă pe toate gardurile dar noi ştim că una dintre cele mai mari porunci ale creştinismului este de a ne iubii aproapele ca pe noi înşine, asta înseamnă că trebuie să îi iubim pe toţi oamenii, chiar şi pe cei care ne fac rău şi încă în aceiaşi măsură în care ne iubim fiinţa noastră. Domnul Isus poate să îţi dea puterea să iubeşti pe orcine şi să dovedeşti aceasta iubire facându-i bine. Trăieşte această dragoste în fiecare zi, îngrijindu-te de cei ce suferă şi au nevoie de tine, oferă afecţiune şi mai ales fă-le cunoscut adevarul mântuirii, Isus a murit pentru păcatele noastre ca noi să avem viaţă veşnică.

…în relaţia cu Dumnezeu

 Câţi dintre noi mimăm o relaţie şi o dragoste pentru Dumnezeu, şi reuşim chiar să obţine admiraţia celor din jur, dar nu uita Dumnezeu ştie ce e în inima ta! El te iubeşte şi s-a sacrificat pentru tine, tot ce ai tu bun este darul Lui, Lui îi eşti dator cu o dragoste la cota maximă a fiinţei tale. Iubeşte-l acum, poate nu vei mai avea şansa aceasta niciodată… nu şti când viaţa ta se va sfârşi, iar când acest lucru se va întâmpla va fi prea târziu

Poţi alege să oferi dragostea ta sincera pe toate aceste “străzi”, să laşi măştile jos şi să iubeşti din toată inima ta într-un mod jertfitor şi chiar dacă nu ţi se va răspunde înapoi cu iubire cel puţin pe strada lui Dumnezeu vei fi copleşit de afecţiune cum nici nu îţi imaginezi, mângăierea Lui îţi va da putere să tăieşti în felul acesta…. Sau putem continua să stăm în faţa televizorului , uitându-ne la tenelovele siropoase si sperând o astfel de dragoste, o dragoste cu flori de împăcare… petale ofilite de ceartă…

Indrie Cristina

Începând din data de 02.02.10 până în data de 15.02.10 la fiecare abonament veţi primii un set de semne de carte “Adierea”(setul conţine 7 semne de carte) gratuit!

Mai multe informaţii referitoare la abonamente şi cum vă abonaţi le găsiţi le găsiţi în rubrica abonamente de mai sus.

Mai jos apar câteva modele de semne de carte dintre cele care se vor primii alături de abonament. 

 

 

10.02.2010 – biserica penticostală Filadelfia, Oradea

05.02.2010- biserica baptistă Emanuel, Oradea

08.02.2010- biserica penticostală Maranata, Oradea

16.02.2010- biserica penticostală Betel, Oradea

Vor mai fi distribuite reviste în: Tilecuş(Bihor), Suncuius(Bihor), Sânmartin(Bihor),  Vinaros(Spania).

De asemenea avem abonaţi în:Gurahont(Arad), Bacău, Ardud(Satul Mare).

Va aşteptăm!

 

Cum?

Teme creştine actuale, articole, meditaţii, poezi, rebus, sudoku, glume- toate într-o revistă creştină!

Abonează-te acum la revista creştină “Adierea”  pe perioada unui an la preţul de doar 16 lei(taxe poştale incluse). Nu lăsa să îţi scape nici un nr.!

1) Depune suma de 16 lei sub formă de donaţie în contul: RO30BTRL00501201P56209XX pe numele Indrie Cristina la orice sediu al băncii Transilvania.

2) Anunţă-ne prin e-mail pe adresa: adierea_tatalui@yahoo.com că aţi depus banii şi că doriţi să primiţi revista pe perioada unui an. Specificaţi în acel e-mail adresa şi numele dumneavoastră.

3) Lectură plăcută!

Într-un an revista Adierea publică cel puţin  5 nr.(în februarie, aprilie, iunie, octombrie, decembrie).

*aceste tarife sunt valabile doar pentru România(în afara ţării taxele poştale sunt mai mari)

Fumuseţea blestem sau binecuvântare…?

În curând va apărea nr. 14 al revistei Adierea, în care veţi putea citi despre frumuseţe. Veţi găsi în noul nr. articole precum: ”Dumnezeu este mai tare ca Hollywood-ul”, “Tulburări alimentare”, ”Originalitatea furată a creştinului”, “Părtăşia care îţi schimbă viaţa şi îi atinge pe alţii”, ”Cine îi cea mai frumoasă din ţară…?”, precum multe altele.

Până la apariţia nr. 14 postăm aici un articol cules din revistă:

 

Azi se vorbeşte şi se scrie despre frumuseţe poate mai mult ca niciodată în istorie. Starurile de la Hollywood, alături de renumiţii designeri de modă, aparent dau tonul frumuseţii în lume. Autorii creştini încearcă şi ei să definească frumuseţa, aşa cum a lăsat-o Divinul. Scriind aceste rânduri mă întreb oare ce aş mai putea adăuga eu? Sunt decât un tânăr, care încă nu a reuşit nici pe departe să definească frumuseţea. Totuşi, de-alungul anilor am observat câteva lucruri legate de acest subiect, pe care aş vrea să vi le împărtăşesc şi vouă.

Am observat că frumuseţea poate fi mai degrabă un blestem decât o binecuvântare. Cu câţiva ani în urmă, mi-a căzut în mână un slideshow, ce cuprindea poze a multor staruri porno decedate. Mă uitam şocat la feţele atăt de frumoase ale acestor femei şi bărbaţi şi nu îmi venea să cred cum s-au putut stinge din viaţă atât de devreme (ce-a mai în vârstă avea 35 de ani) şi atât de crunt: majoritatea s-au sinucis, altele muriseră în urma consumului de alcool, droguri şi medicamente. În perioada ce-a urmat m-am tot întrebat cum se poate ca cineva atât de frumos şi atât de bogat să ajungă să se sinucidă? Răspunul a venit la puţin timp după aceea, când am cunoscut mai multe persoane care mi-au mărturistit cu lacrimi în ochi cât de mult au avut de suferit din cauza aspectului fizic: pentru că erau frumoase, pe băieţi îi interesa doar acest aspect. Partea interioară a fost total neglijată, aşa că la un moment dat personalitatea li s-a stins şi au ajuns obiecte de frumuseţe pentru băieţi.

Avem impresia că a fi frumos înseamnă a avea parte de o viaţă specială. Nimic mai greşit! Cei mai complexaţi oameni din cauza aspectului fizic sunt cei pe care societatea îi etichetează ca fiind frumoşi. Întodeauna mi s-a părut interesant cum oamenii care se cred mai puţin frumoşi încearcă să devină frumoşi apelând la toate mijloacele posibile, pe când cei foarte frumoşi îşi doresc opusul. Cred că ne-ar ajuta mult să înţelegem că tot ce a creat Dumnezeu e din start frumos şi nu are nevoie de schimbare şi nici chiar îmbunătăţire, ci doar de îngrijire.

Omul nu a fost făcut pentru haine, ci hainele pentru om. Frumuseţea exterioară ne este dată pentru a ajuta la reflectarea frumuseţii interioare. Unii oameni, printre care m-am numărat şi eu în trecut, se îmbracă atăt de complicat şi sofisticat încât acest lucru le înăbuşă personalitatea. Când stai de vorbă cu ei, tot ce vezi sunt zecile de culori în care sunt îmbrăcaţi şi tot felul de accesori, care îngrămădesc şi mai mult aspectul. Degeaba încerci să te uiţi în spatele a ceea ce se vede că nu vei reuşi. Frumuseţea exterioară o sufocă pe ce-a interioară. Hainele ar trebui să ajute la scoaterea în evidenţă a caracterului şi a personalităţii a celui ce le poartă şi nu invers. Sfatul meu este: îmbracă-te simplu, în maxim două-trei culori şi nu exagera cu accesorii.

Se spune că lucrul cu care cucereşti o fată (sau un băiat), este lucrul cu care va trebuii să-l menţii. Cât de adevărat! Nu aceasta se întâmplă azi cel mai des în relaţii? Tinerii se lasă cuceriţi de frumuseţea celuilalt închizând ochii la aspectul caracterului şi a personalităţii. Frumuseţea, însă, e trecătoare şi odată cu trecerea anilor ea se pierde şi scoate la iveală ceea ce până atunci ţinea bine ascuns: caracterul şi personalitatea. Aşa se ajunge la divorţ. Am văzut multe relaţii destrămate în urma acestui lucru. Ai grijă cu ce îţi cucereşti viitorul partener de viaţă, pentru că acela este lucrul cu care va trebui să-l menţii în relaţie.

Am observat că oamenii etichetaţi „foarte frumoşi”  în exterior,  tind să nu investească în frumuseţea interioară. Cred că motivul este că sunt prea ocupaţi cu ce-a exterioară. Stau prea mult în faţa oglinzii, îşi petrec mult timp la clubul de fitness, în saloane de hairstyling şi alte lucruri de genul acesta. Încă nu am cunoscut oameni „foarte frumoşi” în exterior şi în acelaşi timp foarte frumoşi şi în interior. Cred că ori o ai pe una ori pe cealaltă. Nu vreau să spun că dacă te naşti cu un aspect exterior luat din soare eşti predestinat să nu ai o frumuseţe interioară, ci spun doar că lupta va fi întodeauna mai mare şi e foarte greu să fii echilibrat. Ori investeşi într-una mai mult, ori în cealaltă. Cam aşa se întâmplă de obicei, din păcate. Mi-e greu să cred că le poţi avea pe amândouă dar, din nou, aceasta este doar experienţa şi opinia mea (iar eu nu le ştiu pe toate).

   CONCLUZIE: Cei mai frumoşi oameni, pe care i-am întâlnit, nu seamănă deloc cu modelele din Paris, Milano sau New York, dar sunt mai „strălucitori” cu mult ca şi acestea. Sunt oamenii manieraţi, integri, cinstiţi, loiali, darnici şi ajutători. Degeaba arăţi bine dacă nu te ştii comporta manierat. Degeaba te îmbraci la modă dacă nu ai bunul simţ. Degeaba eşti frumoasă sau frumos dacă eşti needucat. Cu alte cuvinte, ceea ce contează cu adevărat e frumuseţea interioară a caracterului.

   Eugen Tămaş

Ne cerem scuze pentru întărzierea afişării câştigătorilor.

Căştigătorii au fost desemnaţi de un juriu format din 5 persoane(colectivul redacţiei + 2 colaboratori).

Rezultatele sunt următoarele:

Concurs eseuri:

Locul I:   Ligia Schiopu – “Ce este adevărul?”                 nota : 9.5

Locul II: Lidia Duciuc  -”Alegerea desăvârşită, adevărul…”         nota : 8.81

Concurs fotografii/ desen:

Locul I:  Ana Maria Cirstea             nota : 9.38

Locul II: Lidia Duciuc                nota : 9.30

Felicit toţi participanţii, cu toţi aţi avut ceva deosebit în felul vostru! Să continuaţi să creaţi pentru slava Domnului!

Ce este adevărul?

Această întrebare pusă de Pilat Domnului Isus cu aproape două mii de ani în urmă (Ioan 18:38) a rămas încă fără răspuns pentru mulţi.  Noi însă ştim că Domnul Isus Însuşi este Adevărul, fără ca acest lucru să arunce lumină deplină asupra întrebării.  Ce putem face pentru ca acest Adevăr să se reflecte în viaţa noastră?

Aşa cum era de aşteptat, lumea are o concepţie complet deformată despre adevăr, nerecunoscându-i valoarea.  Desigur, majoritatea celor din lume susţin că nu este bine să minţi, ci să spui adevărul, dar credinţa lor adevărată este arătată în faptele lor, ei prin minciunile dese arătând cât se poate de clar că sunt convinşi de contrar.  Cel ce spune adevărul (atunci când are aparent de pierdut) este condamnat şi ridiculizat, iar prin aceasta minciuna este pusă mai presus de adevăr, uneori fiind evidenţiată ca cea mai bună alternativă.

Nu de puţine ori, susţinerea lumii pentru neadevăr este declarată pe faţă.  Adevărul este prezentat ca ceva ce nu face decât să-şi provoace greutăţi inutile.  De ce să spui adevărul când poţi să minţi? poate că se întreabă cineva.  Antonio Porcha merge atât de departe încât a spus: „Adevărul are foarte puţini prieteni şi chiar şi aceşti puţini prieteni sunt sinucigaşi”. Dacă ne lăsăm influenţaţi de acest gen de afirmaţii care sunt răspândite nu numai în cuvintele lumii, dar şi în practica ei, vom deveni curând susţinători ai minciunii.

Totuşi, nu putem spune adevărul, dacă nu ştim ce este el.  Pentru ca pe buzele noastre să se afle doar lucruri vrednice de crezut trebuie ca noi să fim capabili să separăm adevărul de minciună, să deosebim lucrurile adevărate de cele false.  Pentru a cunoaşte adevărul, trebuie să ştim ce nu este el, trebuie să înlăturăm toate ideile insuflate de lume care ne-au pătruns adânc în subconştient şi care ne influenţează fără să ne dăm seama.

Adevărul este distorsionat în mintea oamenilor prin diferite sloganuri în care se spune despre adevăr că este crud, urât, îngrozitor, dur, că conduce la nebunie. Nici una din aceste caracteristici nu I se poate atribui Celui ce S-a numit pe Sine Adevărul, Domnul Isus.  El este blând, frumos, milos şi ne dă pacea ce ne face sănătoşi, bucuroşi, împliniţi.

Domnul Isus a spus că adevărul ne va face slobozi, dar lumea a înţeles să răstălmăcească această afirmaţie prin expresii ironice, fără nici o noimă: Vei cunoaşte adevărul, iar adevărul te va face nebun (Aldous Huxley) sau Adevărul te va elibera, dar numai după ce te va face să te simţi mizerabil (atribuit lui James A. Garfield).  Lumea pare că este într-o luptă din ce în ce mai crâncenă cu Adevărul însuşi, singurul care nu poate fi nici influenţat, nici eliminat.  De cele mai multe ori această luptă nu se duce deschis, reuşind prin falsitate să pătrundă în mod insesizabil în subconştientul nostru, afectându-ne concepţiile despre viaţă, despre realitate, despre ceea ce este. Fără să ne dăm seama, ajungem să susţinem remarci de genul „adevărul este crud”, care ni se par interesante, fără a ne da seama de realitate şi, poate mai important, de sursa acestei informaţii.

Ceea ce trebuie să înţelegem noi, ca şi creştini, este că minciuna NU este o alternativă la adevăr.  De fapt, o astfel de alternativă nu există.  Aici nu mă refer la adevărurile mici, cu mai puţină importanţă, asupra cărora ne permitem luxul de a ne înşela. Nu mă refer la adevărul meu împotriva adevărului tău, la ceea ce cred eu împotriva a ceea ce crezi tu.  Mă refer la Adevăr, care stă împotriva oricărei minciuni.  Însă oamenii nu numai că acceptă minciuna în detrimentul adevărului, ci a ajuns să excludă complet existenţa adevărului. Oamenii spun că nu există adevăr, doar percepţie (Gustave Flaubert).

Una dintre cele mai mari minciuni ale lumii este aceea că adevărul nu este absolut, ci relativ.  Prin aceasta oamenii vor să spună că nu există ceva universal valabil, un adevăr care să nu depindă de nimeni şi de nimic, ci tot ce numim adevăr este chiar percepţia noastră asupra realităţii, percepţie care s-ar putea să diferită la alţi oameni, care au de asemenea dreptate.  Astfel, calitatea adevărului este considerată a fi determinată de unghiul din care este privită problema.  Dacă priveşti dintr-un alt unghi vezi lucrurile într-un mod diferit, dar fiecare mod de a privi este considerat a fi la fel de valid ca celelalte.

Deşi teoria adevărului relativ are aplicabilităţile ei, cel puţin în ce priveşte relaţiile interumane, ea nu rezolvă toate problemele.  De exemplu, dacă eu, din locul de unde privesc problema păcatului, cred că nu am nevoie de salvare, iar din locul de unde Dumnezeu priveşte această problemă se vede că sunt păcătos, faptul că eu cred în neprihănirea mea nu mă ajută absolut cu nimic, nu mă face deloc mai sfânt decât sunt.  Eu rămân un păcătos pasibil de pedeapsă în ciuda a ceea ce eu cred că este adevărul.  Teoria adevărului relativ nu poate fi aplicată în sfera relaţiilor Dumnezeu –om pentru că aici ni se spune foarte clar că Isus Hristos este Adevărul şi nu avem de ce să-l căutăm în altă parte.

Cu privire la diferenţa dintre adevărul relativ şi cel absolut, Linda Ellinor spunea: „Ceea ce percepi, observaţiile, sentimentele şi interpretările tale, sunt toate adevărul tău.  Adevărul tău este important.  Cu toate acestea, el nu este Adevărul”.

Există adevăr absolut?  Un adevăr valabil, indiferent de unghiul din care este privit, de paradigma şi de concepţiile celui care-l priveşte?  Un adevăr care nu numai că este aplicabil acum, dar va fi la fel permanent?  Un adevăr pe care să ne putem baza viaţa şi deciziile?  Un astfel de adevăr ar trebui să fie veşnic, neschimbabil, neinfluenţabil, suveran.  Domnul Isus ne-a învăţat că El este Calea, Adevărul şi Viaţa, cu alte cuvinte, El este singura Cale, singurul Adevăr, singura Viaţă.  El este Adevărul absolut, care nu poate fi alterat sau dovedit ca mincinos.  Adevărul absolut există şi indiferent câte forme se adună împotriva Lui, nu va putea fi biruit niciodată.

Este, deci, un adevăr care nu depinde de noi, dar care ne afectează în mod evident, indiferent dacă ne place sau nu sau dacă suntem conştienţi de acest lucru.  Noi putem să credem sau nu în El, dar credinţa noastră nu influenţează decât modul în care ne raportăm la Adevăr, şi nu pe Adevărul însuşi.  Avem întotdeauna alegerea de a acţiona în conformitate cu adevărul sau să trăim o minciună.  Putem chiar crede că minciuna este de fapt adevărul, dar acest lucru nu schimbă cu nimic situaţia.

Adevărul este o stâncă şi nu se va clătina niciodată, fiind permanent un punct de sprijin pentru toţi cei ce-l cred.  Însă el este o alegere şi pentru ca Adevărul să facă parte din viaţa noastră, trebuie să-l acceptăm şi, mai ales, trebuie să-L invităm.  Pentru ca adevărul să facă parte din viaţa noastră trebuie să renunţăm pentru totdeauna la minciună.

ALEGEREA DESAVÂRŞITĂ, ADEVĂRUL…

http://photos4.hi5.com/0113/953/343/1lqmBO953343-02.bmp

“Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi…” (Iosua 24: 15)

“Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri (materiale) vi se vor da pe deasupra”. (Matei 6: 33)

Alegeti….căutaţi….căutaţi….şi veţi găsi….
Ce ? Ce are valoare pentru veşnicie…..ce preţuieşte în ochii Celui Veşnic…..
Căutarea este o chestiune de alegere…eu ALEG să caut, dar, dacă voi cauta cu toata fiinţa BINELE, şi, mai mult decât atât, BINELE SUPREM, îl voi găsi …pentru că cine Il cauta, Il găseşte!
Şi, pentru că ecoul căutărilor mele are răsunet până în veşnicie, caut Împărăţia Lui Dumnezeu atunci când aleg să îmi adâncesc privirile în legea desăvârşită, legea slobozeniei – (Iacov 1:25), implorând “candela divină” să îmi lumineze ochii inimii şi ai minţii, pentru a merge dârz pe strâmta cărare a neprihănirii…
Caut mai întâi faţa Lui atunci când aleg să fac un legământ cu ochii, ca nu cumva să-i murdăresc de tina păcatului, dar şi când mă străduiesc să fiu un ispravnic credincios, punând în negoţ talanţii pe care Marele Stăpân, Dumnezeu, mi i-a încredinţat …..ca pe o comoară nepreţuită….Căci, cum aş putea privi spre cer, când ochii îmi sunt aţintiţi spre groapa în care mi-am îngropat unicul talant?
Caut cerul atunci când îmi fac timp să stau de vorbă cu Domnul Cerului în rugăciune, aducându-I cinstea cuvenită, dar si atunci când sunt dispus să ascult răspunsul la cererile mele, căci, ”cel ce doreşte cerul, trebuie să facă faptele cerului pe pământ” afirma Richard Wurmbrand.
Caut pacea inimii atunci când aleg să arunc asupra Lui toate îngrijorările mele, încrezându-mă pe deplin în atotputernicia Lui, ştiind că “viaţa este mai mult decât hrana şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea.”(Matei 6: 25).
Caut neprihănirea Lui atunci când mă împotrivesc ispitelor diavolului, tare în credinţă, ca astfel, el, şarpele cel vechi, să fugă de la mine….
Caut părtăşia cu Tatăl alegând să fiu în comuniune cu ceilalţi copii ai Tatălui….fraţii şi surorile mele în Domnul…”Să nu părăsim adunarea noastră, cum au alţii obiceiul…” (Evrei 10: 25), ne îndeamnă apostolul Pavel, şi pe noi, ca şi pe evreii de altădată…
Caut iubirea atunci când aleg să încălzesc cu soarele dragostei inimile de ghiaţă, dar şi atunci când, prin cuvintele rostite, încurajez pe cel deznădăjduit, luminând şi în cea mai neagră noapte….
Caut ADEVĂRUL în liniştea unei seri, în susurul unui izvor, în parfumul unei flori, în lacrima unui copil…..
Cum spuneam, căutarea e o alegere
Da, totul ţine de alegerea noastră!
Dacă alegem să-L slujim pe Domnul, El ne promite: “Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima!”(Ieremia 29:13)
Tu ai ales să Îl cauţi pe Domnul? Şi, dacă da, UNDE Îl cauţi? În adevăr sau în minciună?
Doar alegând să mergem pe urmele paşilor Domnului, vom putea să-I declarăm, fără să minţim, Celui ce, oricum, ne cunoaşte inima:

“Te-am ales, dintre mii şi mii de mii….TE-AM ALES”

A trăi adevărul

Din vechime, filozofii s-au întrebat ce este adevărul, dar acesta nu a fost găsit, ci fusese descoperit înaintea lor, prin persoane luminate de Duhul Sfânt. Proorocii au relatat oamenilor ceea ce au văzut şi au auzit despre Adevăr. Unele persoane au recunoscut Adevărul şi, în slăbiciunea lor, au văzut cât de mare este puterea acestuia.

În faţa măreţiei divine mulţi oameni se pleacă şi o recunosc, se simt slabi, chiar acuză unele păcate, dar se scuză prin expresia „aşa sunt toţi”. Cât de nepotrivită este această stare! Oamenii nu au fost chemaţi să facă aprecieri sau constatări despre puterea lui Dumnezeu. Mântuirea este oferită. Oricine este liber să o primească, nu trebuie să ne oprim la jumătatea drumului, ci să mergem până la capăt până la Cel care a adus mântuirea sufletelor noastre.

Adevărul este cel mai de preţ cuvânt din zilele noastre, cel mai folosit, cel mai „urmărit”, dar cel mai puţin trăit într-o lume coruptă. Dacă toată lumea ar spune adevărul, atunci modul de viaţă s-ar schimba, s-ar iubi unii pe alţii, nu şi-ar mai face rău unii altora, va fi cu adevărat pace pe pământ, fiindcă „Adevărul” este Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos, El este Calea, Adevărul şi Viaţa şi ne învaţă să trăim acest adevăr ca sa putem să moştenim viaţa veşnică.

Mărturisirea strâmbă împotriva aproapelui duce la îngrădire în propriul cerc vicios. Mărturisirea adevărului duce la o pace deplină, la încredere unii în ceilalţi şi nu ar mai fi nevoie de justiţie. Dar acest lucru nu e respectat, adevărul fiind ocolit sau lipsind cu desăvârşire. Nici nu are cum să fie altfel, din moment ce adevărul nu e prezent în inima oamenilor, mai întâi, iar inima lor este, în schimb, plină de tristeţe, ură, dispreţ, neîncredere şi lipsa iubirii. Nu au cum să spună adevărul fără a iubi, iar iubirea nu au cum să o aibă pentru că Cel ce este iubire, nu îşi are sălaşul în inimile acestor fii rătăciţi.

Prin adevăr suntem liberi: teama dispare, frica se risipeşte, dragostea ne copleşeşte, liniştea domneşte înlăuntrul nostru. Cel care trăieşte în minciună nu are pace, este chinuit de gândul că va fi descoperit şi va fi pedepsit. Cuvântul lui Dumnezeu ne relatează povestea a doi oameni care au minţit Duhului lui Dumnezeu şi au fost pedepsiţi cu moartea.

În ţară, în şcoli, în societate, în familie, între vecini, la orice pas unde vedem că nu domneşte adevărul, totul se ruinează mai devreme sau mai târziu, la timpul potrivit.

Adevărul trebuie cunoscut, ales, crezut, iubit, mărturisit, ascultat şi respectat. A trăi adevărul înseamnă să nu trăieşti numai pentru tine.

În căutarea adevărului

Cu inima bătându-mi năvalnic în piept şi umerii împovăraţi de importanţa misiunii mele,m-am apropiat cu paşi nesiguri de poarta imensă pe care scria cu litere mari:ADEVĂRUL.

Deşi nu eram foarte încrezător în eventualele roade ale demersului meu,am fost,totuşi,profund dezamăgit când,împingând poarta,am văzut deschizându-se în faţa mea o mulţime de drumuri,întreţesute într-un labirint halucinant.Descumpănit,am apelat la un ghid şi am aflat astfel că multitudinea de drumuri,de teorii filozofice despre adevăr se împarte în două mari categorii:

-teorii definiţioniste,care încearcă să răspundă la întrebarea:”Ce este adevărul?”

-teorii criteriale,care pretind a stabili graniţa dintre adevăr şi neadevăr prin efecturea de teste asupra adevărului.

Am încercat să sintetizez lucrurile,dar acelaşi ghid m-a lămurit că maxima simplificare este reducerea la cele trei teorii importante:

-teoria corespondenţei

-teoria coerenţei

-teoria pragmatică

Nu,nu era ceea ce căutam eu ,un adevăr unic şi absolut,care să nu fie divizat sau clasificat.

Am părăsit,nemulţumit,sfera rarefiată a filozofilor şi filozofiilor,coborând în cenuşiul prozaism cotidian,încredinţat că un adevăr universal valabil trebuie să fie la îndemâna oricui.Aici mi-am început căutarea întrebând dicţionarul:Ce este adevărul?Răspunsul a venit prompt:”concordanţa între cunoştinţele noastre şi realitatea obiectivă”.

Nu a reuşit să mă convingă.Cunoştinţele noastre ne individualizează,cel mai adesea,iar realitatea „obiectivă”poate fi privită din mai multe unghiuri.Aşadar,acest raport poate da naştere la erori de genul:adevărul meu,adevărul tău,adevărul lui.Poate genera monstruozităţi ca:jumătate de adevăr,adevăr cosmetizat,adevăr mistificat,adevăr…neadevărat.

Eram disperat,dar nu puteam abandona căutările.Trebuie să găsesc adevărul.Trebuie să existe o cale.O cale? O cale,am zis?Dar parcă am văzut undeva…Evrika!În tot timpul căutărilor mele,undeva deasupra mea,o lumină atrăgea atenţia asupra unui panou pe care scria:EU SUNT CALEA,ADEVĂRUL ŞI VIAŢA.Semnat:ISUS.Aleluia!

Am găsit Adevărul.Căutările mele au luat sfârşit.Acum am inima uşoară,dar pe umerii mei tot mai apasă o sarcină.O sarcină pe care am luat-o de bunăvoie.Pentru că urmele lăsate în istorie de paşii rătăciţilor căutători de adevăr nu pot fi şterse,pentru că indicatoarele lor încă mai dăinuie,mi-am asumat responsabilitatea de a arăta căutătorilor contemporani panoul salvator,indicatorul spre Adevăr.Ce ziceţi,nu veniţi cu mine?