Croieşte-ţi aripi…

M-am săturat să mă îmbie fantasme trecute ale unui posomorât viitor. M-am săturat să cadă încet şi-ncântător, o parte din mine. M-am săturat în veghe ziua ca să stau şi tot la miezul nopţii să cânte un cocor. Şi somnu să-mi devină al nopţii fior şi veghea cea de dimineaţă uitată-n spre viitor.  Şi-n fiecare noapte tresar cu spaimă şi mă gândesc,  dar ce-am să fac acuma când dorm răpusă de-osteneala unui scop greşit…

În fiecare zi alerg prin frunzele uitate, ce nu poartă nici nume şi nici dor, îngrijorată şi înpovorată-n a zilei sudori. Dar ce-au să facă îngrijorarea şi ziua şi sudoarea când va venii atuncia ziua de apoi…? Nici frunzele uitate o vorba n-au să spună, o vorbă de mărturisire nici acum, nici atunci… în folosul meu.

Voi deveni ca frunzele uitate, căzute şi purtate pe un meleag fără de înlăţare, fără de păsări prevestitoare, fără de cer spre care să priveşti, fără de dragoste, fără de dor, fără de iertare… sau a-şi putea acum din somnul meu să mă trezesc, prin rugăciune aripi să-mi croiesc, să zbor trăind un vis adevarat, să zbor cât încă vremea-i de folos…

Spre cer se-nalţă doar cei ce nu trăiesc doar pentru ei, cei ce cunosc că viaţa-şi găseşte un sfârşit şi veşnicia ne-aşteaptă, cei ce trăiesc cu inima bătând pentru un ţel înalt, un ţel pătruns în inima de muritor aşezat de Cel ce e nemuritor…

Indrie Cristina

Trecând Marea Roşie şi totuşi visând la Canaan

După 430 de ani poporul Israel a ieşit din Egipt îndreptându-se spre Canaan, ţara promisă de Dumnezeu. În drumul lor spre Canaan trebuiau să treacă Marea Roşie, apoi câteva zile prin deşert şi în final să ajungă în Canaan. Am intitulat acest articol “Trecând Marea Roşie şi totuşi visând la Canaan” deoarece Marea Roşie reprezintă primul şi cel mai mare obstacol în drumul spre Canaan. Omeneşte nu aveau cum să treacă Marea Roşie fără câteva sute de bărci sau chiar un vapor; şi totuşi ei au trecut prin mijlocul ei ca şi pe uscat. După ce treceau şi deşertul trebuiau să-i bată pe canaaniţi şi ţara era a lor; tragedia este că din acea generaţie de oameni doar copii lor împreună cu Iosua şi Caleb au intrat în Canaan, iar Moise a văzut ţara de pe vârful muntelui Pisga, restul au murit în deşert.

Viaţa creştinului se aseamănă cu această întâmplare: ieşirea din Egipt înseamnă ieşirea de sub robia păcatului şi a Satanei. Faptul că treci Marea Roşie reprezintă decizia noastră de a ne schimba viaţa ; se produce naşterea din nou şi apoi încheiem un legământ cu Domnul Isus în apa botezului şi astfel începe călătoria noastră spre Canaanul ceresc. Marea tragedie este că nu toţi vom ajunge acolo, chiar dacă viaţa noastră s-a schimbat, trebuie să luptăm pentru a rămâne pe calea cea îngustă. Poporul Israel şi-a împietrit inima şi nu a ascultat de Domnul; a văzut atâtea minuni şi semne şi tot nu s-a pocăit. Biserica e plină de oameni care stau nepăsători faţă de mântuirea lor; cred că dacă au făcut un botez în apă şi sunt membrii într-o biserică mântuirea lor e asigurată. Mântuirea câştigată trebuie şi păstrată. Stăm în biserică şi vedem semne şi minuni şi nu ne pocăim, ba din contră ne împietrim inima să nu ascultăm de Domnul.

Cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unui om este să-l cunoască pe Domnul şi totuşi să nu intre în împărăţia Lui niciodată. E timpul să ne trezim, e timpul să ne pocăim, căci Domnul e aproape. Dacă tot am trecut Marea Roşie să nu dăm înapoi, căci înainte ne stă Canaanul ceresc; ascultă glasul Domnului care ne cere pocăinţa. Maranata! Amin

Pele Lucian

 

Pe la spate

“…dar stai că încă n-ai auzit-o. Mi-a mai zis că eşti un ratat,că nu ştii face nici măcar curăţenie; apoi când ai fost în concediu medical nu a crezut că eşti bolnav, ci vroiai doar să scapi de lucru. Multe lucruri au ajuns la urechile şefului direct din gura ei. Crede-mă că eu nici o dată nu te-aş vorbi pe la spate, dar acuma ti-am “zis” lucrurile astea ca să ştii”

Sigur că astfel de discuţii, deja sunt obişnuite si de aceea nu se  iau măsuri. Nimeni nu e perfect. Şi de unele slăbiciuni ale oamenilor profită mulţi, mai ales atunci cănd sunt în opoziţite sau pur şi simplu nu le place faţa unora.

A bârfi înseamnă a vorbi de rău o persoană,când aceasta nu e prezentă la discuţia ta. Dacă o vorbeşti de bine,şi o lauzi nu se consideră bârfă. Mai e o excepţie: atunci când îi spui persoanei în cauză că va şti şi altcineva de lucrurile sau vorbele pe care le-a zis, ea nefiind prezentă la discuţie: ”o să-i spun să ştie şi el ce ai făcut”. Desugur şi de această dată există riscul “înfloriturilor” sau altfel spus minciunilor să mai adaugi cate ceva pentru a-l “înfunda” pe celălalt.

Sunt destule pasaje  biblice în care bârfa este o urâciune înaintea Domnului. Unul dintre versete  este versetul 19 din Proverbe 6. Unde sunt descries câteva lucruri pe care Dumnezeu le urăşte, şi în versetul 19  îl urăşte pe “martorul mincinos şi pe cel ce stârneşte certuri”. Dacă vorbeşti de rău pe cineva,celui căruia îi spui se va enerva si odată ori va izbucni o ceartă între el şi cel pe care l-ai bârfit sau e o fire mai tacută v-a “înghiţi în sec“ dar se va vedea în faptele lui că ceva nu e O.K. În Proverbe 10:18 asemănarea, celui care “duce” vorba mai departe, este cu un nebun, ”Cine ascunde ura are buze mincinoase şi cine răspândeşte BÂRFELILE este un nebun”. Ca să ştii când să taci, nu trebuie sa ai studii superioare sau sa fii cineva important din societate, drept dovada versetul 20 din Proverbe 17: “chiar şi un prost ar trece de înţelept dacă ar tăcea şi de priceput dacă şi-ar ţine gura”,deşi conform versetului 27 din acelaş capitol “cine-şi înfrânează vorbele cunoaşte ştiinţa şi cine are duhul potolit este un om priceput”. Mă întreb: de ce oare e mai uşor să vorbeşti de rău, decât să vorbeşti de bine pe cineva? Din momentul  în  care bârfeşti pe cineva persoana respectivă işi pierde încrederea şi îi este mai greu să se deschidă. De aceea când participă la un grup, poate chiar de rugăciune,îi e frica sa spună anumite lucruri ca să se protejeze, crezând că ceea ce v-a spune va ajunge şi la alţii cu puţine”inflorituri”.

“ Cine umblă cu  BÂRFELI dă pe faţă lucrurile ascunse;şi cu cel ce nu-şi poate ţine gura să nu te amesteci.”(Proverbe 20:19). Probabil că cel puţin apparent nu există o pedeapsă imediată  pentru bârfă, dar ”…în ziua judecăţii oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit ”căci din cuvintele tale vei fi scos făra vină  şi din cuvintele tale vei fi osândit”(Matei 12:37-37).

Bîrfa distruge relaţii,desparte chiar şi pe cei numiţi copii ai Domnului,însemnând că aceasta a ajuns în familia mare a Domnului. Dumnezeu ne cheama să fim uniţi,smeriţi fără prefăcătorie,dar cum toate acestea, dacă există bârfă între copii Lui.

În încheiere vreau sa vă las cu gândul acesta:”nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii fraţilor! Cine vorbeşte de rău pe un frate sau judecă pe fratele său, vorbeşte de rău Legea sau judecă Legea”. Şi daca judeci Legea nu eşti împlinitor al Legii ci judecator!

Razvan Trifan

1. 27  septembrie – Biserica penticostală din Tilecuş

2. 5 octombrie – Biserica penticostală “Maranata” Oradea

3. 09 octombrie – Biserica baptistă “Emanuel” Oradea

4. 13 octombrie – Biserica penticostală “Betel” Oradea

5. 21 octombrie – Biserica penticostală “Filadelfia” Oradea

În curând vom lansa nr. 12 al revistei Adierea, in acest număr veţi putea citi despre relaţii(cu cei din jur, fată-băiat, om-Dumnezeu si altele). Numărul acesta va apărea în septembrie- octombrie, vom reveni cu mai multe informaţii legate de locurile şi datele in care vor avea loc lansările acestui număr.

Până la lansarea nr. 12 vă puteţi delecta cu suplimentele de articole postate pe blog(acestea nu apar în revistă) şi cu articolul cules din nr. 12:  “Relaţii virtuale”.

Dacă nu sunteţi din Oradea si aţi vrea sa intraţi în posesia revistei vă rog sa ne contactaţi, de asemenea vreau sa vă aduc la cunoştinţă ca puteţi deveni distribuitor Adierea in biserica voastră, dacă doriţi mai multe informaţii vă rog să lăsaţi un comentariu.

Stropi de viaţă

Relaţii virtuale

În ultimii ani lucrurile au început să evolueze cu o viteză uimitoare. Bunicii şi poate chiar şi părinţii noştri pe vremea când erau de vârsta noastră, nu ştiau ce înseamnă periuţa de dinţi automată (cu baterii), geam termopan, uşă metalică, aer condiţionat, lumină prin curent electric (poate doar când fulgera aveau lumina), pizza, până chiar şi “bătrâna” Dacia are în prezent închidere centralizată, airbag-uri, ABS, servodirecţie, geamuri electrice, iar viitorul sună bine pentru Dacia.

O dată cu acestea au evoluat şi mijloacele de comunicare. “Vechile” plicuri pentru scrisori au cam luat “pauză” acestea fiind înlocuite cu plicuri virtuale. Azi apeşi un buton care-ţi v-a deschide o realitate în care tu încă nu eşti prezent. Sigur, cred că te-ai prins de ce este vorba. Dacă ai răspuns “calculatorul” atunci e corect.

Ca fiecare lucru calculatorul are avantaje şi dezavantaje. Depinde cu ce scop îl foloseşti. Acum, cu ajutorul lui poţi ajunge oriunde în lume cu un singur click. Poţi primi informaţii de peste tot din lume. Sunt centre şcolare care îşi postează cursurile pe internet. De aceste avantaje profită mulţi. Dar acestea pot fi şi o scuză pentru a mai lungi timpul de stat în faţa monitorului cu încă câteva minute sau poate chiar ore. Când toţi îţi spun: ” gata pentru azi! ţi-a ajuns”, tu însă spui “încă puţin încă n-am luat lecţia/referatul”. Ţi-ai putea lua lecţiile de pe PC într-o oră, maxim o oră jumate. Dar poate de multe ori te prinde ora trei dimineaţa… , să nu uităm că s-a inventat şi messenger-ul. Multora le place să vorbească de dragul de a vorbi. Aşa de informat poţi fi, încât poţi şti când cineva face duş…Pe messenger se pot face combinări de câte doi sau chiar mai mulţi. E de-ajuns un nume fals (id) pentru a intra în contact cu oricine. Nu se ţine cont că acea persoană e o necunoscută, contează relaţia, că doar la biserică aşa am învăţat, să ne facem prieteni…Sunt unii aşa de pricepuţi în a scrie versuri de dragoste pe internet, încât îl întrec pe Eminescu. Iar cel/cea care primeşte mesajul se simte important/ă preţuită, sau mai grav iubită. Cum poţi iubi o persoană care n-ai văzut-o niciodată nu-i şti familia, nu-i sti faptele, de fapt nu o cunoşti?! La avatar poate să aibă o poză cu Pamela Anderson şi tu să crezi că ea e cea din poza. Astfel de relaţii ori nu ţin mult dacă se formează, ori duc la moarte. Tu de fapt iubeşti doar virtual, doar în mintea ta crezi că îţi place de ea. Dacă după ce vorbiţi pe internet şi apoi vă întâlniţi e O.K. Deşi sunt multe cazuri în care cel puţin unu dintre cei doi “uită” să vină la întâlnire. Sau dacă nu-ţi merge cu o persoană încerci cu alta. Şi tot aşa până când ajungi să cunoşti toate fetele sau băieţii din ţară şi până ajungi să vezi cum trec anii şi tu rămâi singur alegându-te doar cu nişte “prieteni” virtuali, poate “extratereştrii” şi cu o dependenţă prea mare, de calculator. Ştiu tineri care după ce cunosc pe cineva în primul lucru, ca dată de contact, cer id-ul de messenger în loc de numărul de telefon. La ora actuală sunt o sumedenie de site-uri care “ajută” tinerii în dragoste (cele matrimoniale) şi chiar dacă costă, sunt destul de “drogaţi” încât să nu se uite la trei euro , chiar dacă e criză. Din toate acestea se va alege doar praful. Dumnezeu ne învaţă că de aceea v-a lăsa fiul pe tatăl sau pe mama sa şi se v-a uni de nevastă-sa şi vor forma un singur trup. Gândind logic, cum se va te uneşti cu cineva pe care nu l-ai văzut niciodată? Tu aici şi ea/el peste ocean….? Probabil în mintea ta te vezi “lipit” de acea persoană, dar şti foarte bine că niciodată nu vei putea avea o relaţie cu acea persoană.

Domnul are daruri minunate pentru copiii Lui. Lasaţi-o mai “moale” cu calculatorul. Dacă îţi place de cineva, ai tăria şi spune-i în faţă. Pentru a împlini porunca Domnului caută fata/băiatul acela în biserică. Nu te prinde la un jug nepotrivit. Nu lua o fată care nu e convertită; O fată la care pe primul loc nu-i Dumnezeu. (Iar dacă ai o prietenă nu te speria dacă ea îţi spune că Îl iubeşte pe Domnul mai mult decât pe tine, în cazul asta nu fi gelos. Din contră şi tu trebuie să-L iubeşti pe Domnul înainte de a-ţi iubi soţia. Cristos este capul trupului, iar voi doi formaţi trupul). Trebuie doar să o alegi, iar Domnul va binecuvânta relaţia voastră. Roagă-te pentru relaţia pe care vrei s-o începi. Pune totul înaintea Domnului.

Aş vrea ca tinerii creştini de azi să aibă relaţii sănătoase în Lumina Scripturii. Fiţi binecuvântaţi şi iubiţi cu o iubire neprefăcută.

Spune NU relaţiilor extraterestre!

Răzvan Trifan

Mai aproape de cer

Cu toţii avem momente când parcă nimic nu merge cum trebuie, sau pur şi simplu succesul profesional, relaţiile cu familia, prietenii, bunăstarea, serviciile religioase  nu ne mai mulţumesc şi atunci căutăm să umplem poate fără să ştim acest gol, această sete, cu Dumnezeu. Eu cred că Zacheu a trecut printr-o astfel de perioadă.

Biblia ne spune că Zacheu era “mai marele vameşilor” prin aceasta înţelegem că el avea parte de succes profesional, că era bine privit printre colegii lui şi că avea o situaţie financiară bună, însă statutul de vameş îl asocia în acelaşi timp cu statutul de păcătos.

Zacheu a căutat să îl cunoască pe Hristos în norod, însă statura lui îl împiedica. Pe cât era de mare în funcţie pe atât de jos spiritual era. El nu a reuşit să îL vadă pe Isus dincolo de creştinii care bârfesc, judecă, care au certuri în familie, de vanitatea acestora şi aşa sunt mulţi oameni astăzi care au setea aceea de Dumnezeu, însă sunt împiedicaţi de pocăiţii care nu au o viaţă potrivită cu Cuvântul lui Dumnezeu de aceea trebuie să avem mare grijă cum tratăm pocăinţa ca să putem fi o mărturie bună pentru cei necredincioşi.

Zacheu s-a săturat de tot ce e pământesc şi s-a urcat în pom să fie mai aproape de Cer. Inima lui era în căutarea Dumnezeului adevărat, iar dacă în biserică nu l-a putut găsi a continuat să Îl caute cum a ştiut el mai bine. Isus a venit la El pentru că ştia că era o oaie pierdută care îşi caută Păstorul, şi cu toţii ştim că oile nu au un sistem GPS prea bun, ele nu se ştiu întoarce acasă.

El îl primeşte cu bucurie pe Hristos când acesta vine la el, nu a trebuit să îi ţină nimeni predici, să îi vorbească de Judecata de Apoi, să îl mustre, Zacheu s-a pocăit pentru că l-a întâlnit pe Hristos,

întâlnirea cu Isus produce bucurie, schimbare.

Primul semn care ne arată că pocainţa lui Zacheu este autentică, e bucuria. El a reuşit să umple golul din inima lui, el s-a coborât din copac pentru că a găsit Cerul mai aproape de el ca niciodată. Astăzi întâlnim atâţia oameni trişti în biserică şi mă întreb de ce?! Dincolo de succesele şi eşecurile noastre şi de tot ce ne ingrijorează, e Isus care ne dă pacea, care ne dă împlinire şi dorinţa de a merge înainte, El ar trebui să fie sursa noastră permanentă de bucurie (“Când umblu în mijlocul strâmtorării, Tu mă înviorezi” Ps. 138:7) . Trebuie să învăţăm să ducem bucuria noastră mai departe de copac, să o ducem în casele noastre, în şcolile şi locurile unde lucrăm, în singurătatea noastră, relaţia noastră cu Dumnezeu ar trebui să ne alimenteze cu bucurie. Psalmistul ne spune în psalmul 119 că o ia înaintea zorilor şi strigă către Dumnezeu, că meditează adânc la Cuvântul Domnului fiindcă nădăjduieşte în El şi făgăduinţele Lui, şi ştie că doar El îl poate înviora (Ps. 119:147-149), ar trebui să luăm exemplul lui şi să nu neglijăm părtăşia cu Dumnezeu şi studirea Cuvântului Său şi astfel cu siguranţă am înceta să fim nişte creştini posomorâţi.

Aşa cum poporul nu putea accepta pocăinţa unui astfel de om ce s-a întors la Dumnezeu, aşa şi astăzi uneori nu dăm şanse prea mari la mântuire unui om cu o viaţă depravată, şi nu numai că nu îl ajutăm să se întoarcă la Dumnezu, îl şi împiedicăm, noi considurându-ne sfinţi, atât de sfinţi încât ajungem să îl judecăm şi pe Dumnezeu. Uităm faptul că Dumnezeu nu se uită la faţa omului, ci are milă de cine vrea (“Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur, şi am milă de cine vreau să am milă!” Exod 33:19), El este drept spre deosebire de noi. Uităm că şi noi venim tot din lume şi că toţi am păcătuit şi merităm moartea şi doar prin Hristos suntem salvaţi.

Zacheu stă în picioare înaintea lui Isus în ciuda criticilor şi loviturilor venite din partea poporului, iar un al doilea semn clar a autenticităţii pocăinţei lui, e dorinţa lui de aş îndrepta greşelile, Zacheu nu numai că îşi doreşte să îl schimbe viaţa, doreşte să îndrepte lucrurile care le-a greşit în trecut, el dorind să dea înapoi împătrit celor pe care i-a năpăstuit. Noi de multe ori rămânem la stadiul de a ne cere iertare sau nici măcar atât, cred că este voia lui Dumnezeu să îndreptăm lucrurile atunci când avem această posibilitate.

Al treilea semn este uşurinţa cu care se dezlipeşte de un idol de al lui: banii. Pe lângă faptul că doreşte să returneze banii care nu i se cuvin, pe care i-a dobândit prin mijloace “ilegale”, el mai doreşte să dea jumătate din averea lui săracilor, jumătate din averea pe care a dobândit-o prin munca lui. El care înainte alerga după bani şi storcea de la oameni tot ce putea, el Zacheu, se desparte de ei cu atâta uşurinţă pentru că ştie că aceştia l-ar ţine departe de Isus şi pentru că, cu siguranţă a început să conştientizeze de nevoile oamenilor din jurul lui.

Atunci când un om doreşte să îl urmeze pe Dumnezeu cu adevărat încearcă să împlinească cele două din cele mai mari porunci:

1.”Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.”(Matei 22:37) şi

2.“Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”(Matei 22:39)

Astfel al patrulea semn al mântuirii este iubirea de semeni. Zacheu se îndrăgosteşte de Dumnezeu, şi această iubire îl împinge să îi iubească pe cei din jur şi să încerce să se îngrijească de ei. Orice om care se consideră mântuit trebuie sa aibă o iubire arzătoare pentru cei din jurul lui care să îl determine să lucreze în via lui Dumnezeu. “Cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?”(1Ioan 4:20) astfel dacă nu dăm dovadă de iubire faţă de semenii noştri, cu atât mai puţin îl iubim pe Dumnezeu. Şi singurul mod în care putem să dobândim o comoară în Cer este să ne îngrijim de aproapele nostru, şi nu numai de rudele şi prietenii noştri, căci şi păcătoşi îşi iubesc şi îngrijesc rudele, iar pentru aceasta nu vom primi nicio răsplată. Trebuie să învăţăm să iubim prin ochii lui Dumnezeu pe cei năpăstuiţi, pe cei singuri, pe cei care ne asupresc, trebuie să îi iubim pe cei care merită cel mai puţin, pentru că ei au cea mai mare nevoie.

În urma atitudinii lui Zacheu, el dobândeşte mântuirea şi nu numai atât, Isus îi spune: “Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta”(Luca 19:9) prin urmare, nu numai că el a dobândit mântuirea, dar şi casa lui. Asta nu înseamnă că toată casa lui este mântuită direct, ci că Isus îi face promisiunea că prin pocăinţa lui adevărată şi familia lui se va putea întoarce la Dumnezeu şi sa găsească mântuirea, aceeaşi promisiune o primeşte şi temnicerul de la Pavel şi Sila:  “Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” (Fapte 16:31) . Această afirmaţie nu este doar o promisiune, ci şi o îndatorire pentru Zacheu. El este dator să fie o mărturie pentru ei prin conportamentul lui, este dator să se roage şi să postească pentru ei. Deşi Zacheu i-a decizia să se ocupe de săraci, nu trebuie să uite că binefacerea începe în familie şi că are  datoria să se îngrijească şi de mântuirea lor. Dumnezeu să ne ajute să putem fi şi noi nişe exemple pentru cei necredincioşi din familiile noastre şi să nu obosim în rugăciune şi în post pentru ei.

Isus a găsit o pocăinţă autentică în Zacheu, o poate găsi El şi în tine?

Indrie Cristina

RITM

de Lazăr Magu

Dimineaţa, Cineva mă trezeşte

Bătându-mi în geam

Cu degete subţiri de lumină.

Deschid un ochi în Cuvânt,

Să văd ce trebuie ştiut

Şi celălalt în lucruri,

Să văd ce trebuie făcut.

Apoi, încep să vâslesc,

Traversez strada

-râul acesta uman

ce curge gălăgios,

neatent, orgolios,

spre oceanul numit Veşnicie …

Unele valuri mor,

Altele se îmbolnăvesc,

Altele îndăznesc

Să curgă mai departe.

Ştiu, totul e să vâslesc

Într-un ritm sfînt,

Cadenţat, însufleţit,

Spre zarea cealaltă,

Infinit mai înaltă.

Părinte,

Întinde-mi o mână

Divină,

Mă-ntorc din ţărână.

(articolele care vor aparea la categoria supliment nu au fost publicate in revista)

Vă aşteptăm cu drag la lansarea nr. 11 al revistei “Adierea”! Lansările vor avea loc în felul următor:

09.06.09- biserica penticostală Betel Oradea

12.06.09- biserica baptistă Emanuel Oradea

15.06.09- biserica penticostală Maranata Oradea

biserica penticostală Filadelfia Oradea

“Bucuraţi-vă întotdeauna!”

Filipeni 4:4

Suspinele melancoliei bucuriei tăcute

De ce iubim viaţa?

Bucuria? Bucuria e un zâmbet? Nuuu… Bucuria e acel dar care s-a strecurat într-un zâmbet, în flori, în nădejde, în rugăciuni, în inimi de copii, în ochii bătrânului în care saltă nepoţii, în suflete de îndrăgostiţi, după norii ce promit un curcubeu care să îi destrame, după moartea doborâtă de Hristos… În toate se ascund mai mult decât sclipiri de bucurie, e o avalanşă de minuni presărate din cer… har… Nu cunoaştem ce e normal şi ce e har, cred că de aceea zâmbim atât de puţin!

Bucuria e parte din Dumnezeu, bucuria e parte din Dumnezeu suflată în noi! De ce să iubim viaţa? Pentru că şi de tristeţea ne-ar copleşi pe-un drum întortocheat al vieţii cândva, undeva într-o rătăcire, un zâmbet infantil ne va întâmpina şoptindu-ne o încurajare. În deznădejde cineva va zări cristale preţioase, smaralde şi rubine în cutiuţa inimii tale şi pentru el vei căpăta preţuire cât lumea-ntreagă ascunsă într-un suspin. În strâmtorare o rugăciune va prinde culoare şi aripi se vor înrădăcina devenind realitate. Şi poate totuşi viaţa-ţi va fi scuturată la marginea unei prăpăstii dureroase şi în ea se vor risipi dorinţe, planuri, ani, sănătatea-ţi, persoane preţuite şi tot

ce îţi va fi mai scump în gol va dispărea şi printre lacrimi se va ascunde tot bucuria, căci Hristos a biruit moartea şi mai departe de ea e El, ce valorează mai mult ca întreaga viaţă şi toate bogăţiile lumii şi El te va aştepta cu o cunună împletită cu florile fericirii şi vei primi un nume nou şi te vei numi preafericit… Şi totuşi ce e bucuria în lumea aceasta minunată, dar plină de dureri? E de fapt o determinare, o decizie, un mod de viaţă. E decizia de a zâmbi într-o lume ce şi-a pierdut această comoară nepreţuită: ”zâmbetul”. E decizia de a te bucura fiind o bucurie pentru alţii! E decizia de a păstra ceea ce a pus Dumnezeu în noi!

Indrie Cristina