Într-o zi, ucenicii i-au cerut lui Isus să-i învețe să se roage, așa cum era obiceiul în acea vreme, ca învățătorii să-și învețe ucenicii o formulă de rugăciune. Dar mă întreb eu, ucenicii lui Isus nu s-au rugat deloc până ce i-a învățat Cristos? Bineînțeles că s-au rugat, dar un tipar de rugăciune dat de învățătorul lor era mai mult decât un simplu tipar. Era o formulă “magică” prin care aveau acces la Dumnezeu, și sperau să primească aceeași atenție din partea lui Dumnezeu precum o primea și Fiul care i-a învățat cum să se roage.

Înainte de a-i învăța rugăciunea “Tatăl nostru”, Isus își motivează decizia. El condamnă modul în care se practica acest act al rugăciunii de către învățații legii. În Matei 6:5-8 Isus condamnă atât conținutul, cât și atitudinea celor care se rugau. În versetul 5 condamnă rugăciunea în picioare în mijlocul mulțimii, deoarece aceasta atrăgea aprecierile oamenilor. De altfel, Isus menționează că tocmai de aceea făceau astfel de rugăciuni pentru a fi văzuți de alții. Nu e de mirare că astăzi sunt atâtea persoane care critică rugăciunea efectuată stând în picioare.

Isus a spus: “tu când te rogi intră în odăița ta, încuie-ți ușa și roagă-te Tatălui Tău care este în ascuns…” Isus nu condamnă rugăciunea făcută în picioare, ci atitudinea și motivația greșită care îi caracteriza pe cei ce se rugau astfel.

În versetele 7 și 8 Isus își schimbă reproșul de la forma rugăciunii la conținutul acesteia, și acuză astfel mulțimea de cuvinte fără rost. În acea perioadă, oamenii credeau că dacă spun multe cuvinte în rugăciune, au mai mari șanse să spună tot ce îi doare. În Vechiul Testament găsim rugăciuni acrostih, precum e Psalmul 119, unde psalmistul a luat fiecare literă din alfabetul ebraic și a scris pentru fiecare literă câte 8 versete. Compunând versuri cu fiecare literă din  alfabetul ebraic, ei considerau că au spus tot ce se putea spune. Prorocul Ieremia de exemplu și-a scris cartea “Plângerile lui Ieremia” folosind același stil, alocând câte un verset fiecărei litere din alfabetul ebraic. Când a ajuns la capitolul 3, acesta fiind centrul plângerii sale, a alocat 3 versete fiecărei litere, pentru a accentua intensitatea durerii ce o purta înlăuntrul ființei lui, adică în inimă.

Cu siguranță că astfel de rugăciuni nu numai că se scriau, ci se și spuneau în public. Cele 22 de litere din alfabetul ebraic împreună cu câteva idei pentru fiecare în parte, putea deveni o rugăciune considerabilă ca durată.

Isus condamnă atât forma de exprimare a rugăciunii, cât și conținutul ei. El nu spune că rugăciunea în picioare sau rugăciunea lungă este un lucru rău, ci atrage atenția că aceste practici pot pierde din vedere esența rugăciunii.

Totusi, prin rugaciunea “Tatal nostru” Isus ii invata pe ucenici cum sa foloseasca un sablon cand vor sa se roage lui Dumnezeu. Daca Isus a folosit acest sablon inseamna ca tiparele nu sunt tocmai de aruncat. Sa vedem dar ce rol au anumite tipare in rugaciune.

De ce sunt bune tiparele?

–          In primul rand, focalizeaza atentia asupra lucrurilor cu adevarat importante, incercand sa pastreze esenta subiectului.

–          Ajuta la memorarea mai usoara a lucrurilor cu adevarat importante, ceea ce va face rugaciunile ulterioare mult mai bine structurate.

–          Folosirea tiparelor diminueaza distragerea atentiei de catre alte evenimente colaterale, prin focalizarea mintii pe respectarea sablonului.

Totusi si sabloanele au partile lor negative. Exista unele riscuri care ne pot face sa pierdem esenta rugaciunii.

Riscuri in folosirea sabloanelor.

–          Oamenii pot crede ca usurinta ca raspunsul la rugaciunea lor depinde de modul respectarii tiparului. Atfel se transfera accentul de pe continutul rugaciunii pe forma ei.

–          Un tipar nu include toate nevoile personale.

–          Folosirea sabloanelor in rugaciune poate atrage dupa sine o automultumire prin impacarea constiintei. Un fel de a spune “eu mi-am facut datoria”

–          Poate deveni in timp un obicei si o traditie, care se memoreaza si se spune mecanic, fara a mai fi nevoie ca mintea sa se concentreze pe esenta rugaciunii.

–          Poate impiedica manifestarea libera a lui Dumnezeu prin Duhul Sfant.

Oamenii au fost creati cu o capacitate intelectuala care lucreaza mult mai usor dupa sabloane. Crearea unor tipare si respectarea lor, usureaza  munca, si scade riscul de a gresi. Creerul uman memoreaza si inregistreaza mai usor evenimentele repetate, ceea ce duce la luarea celor mai bune decizii in timpul cel mai scurt, si aceasta creste productivitatea lucrului efectuat.

In ce priveste rugaciunea, oamenii au preluat evenimente relatate in Scriptura, pe care le-au  canonizat, si au devenit in timp reguli stricte in biserica lui Dumnezeu. Nu sunt impotriva acestor tipare, dar sunt impotriva ideii conform careia, nerespectarea stricta a lor, poate scoate pe cineva de la mantuire.

Vocea: Unele biserici considera ca pentru a fi auzit trebuie sa strigi din rasputeri. Iar cei care nu fac acest lucru sunt imediat catalogati ca fiind in afara partasiei cu Dumnezeu, neinteresati, nespirituali. Tonalitatea ridicata a vocii nu garanteaza nimic. Persoana respective nu este nici mai pocaita, nici mai sfanta nici mai bine auzita de Dumnezeu decat a fost Ana in rugaciunea pe care a facut-o in inima ei (1 Samuel 1:9-13).  Tonalitatea vocii trebuie lasata la indemana Duhului lui Dumnezeu care  iti va dicta cand trebuie sa soptesti si cand sa strigi. Dar nu face din tonul vocii tale un tipar valabil pentru toti fratii si surorile din biserica. Ce s-ar alege de fratii nostrii in Domnul pe care Dumnezeu i-a lasat fara grai, daca Acesta ar asculta rugaciunea dupa intensitatea vocii?

Pozitia trupului: E bine sa ne rugam pe genunchi, e bine sa ne rugam si in picioare. Dar nu putem face o regula general valabila accentuind o anumita pozitie a trupului in rugaciune in detrimentul alteia. Amandoua sunt biblice. Dar asi spune ca si rugaciunea facuta intins cu fata la pamant este biblica. De ce nu s-ar practica si azi? Ezechia de exemplu a fost ascultat cand se ruga in patul sau cu fata la perete (2 Imp 20:1-3). Ar trebui sa facem o lege din asta? Cred ca duhul lui Dumnezeu cauta lucruri mai importante la o rugaciune decat limbajul trupului.

Imbracamintea: Aceasta este o alta lege in bisericile noastre. Ma intreb daca Dumnezeu asculta rugaciunea in functie de modelul sau culoarea, sau existenta sau inexistenta unui element vestimentar. Cu siguranta ca nu. Toate acestea tin mai degraba de bunul simt decat de principiul ascultarii rugaciunii.

Locul: Locul rugaciunii poate fi un tipar pentru unii. Nu-l putem inchide pe Dumnezeu in biserici pentru ca sa putem spune ca doar rugaciunile facute acolo sunt ascultate. Nu e nevoie de un loc anume, un munte anume, o biserica anume.  Odaita de care vorbea Isus in Matei 6:6 pentru unii e biroul de la service, pentru altii e propria masina, pentru unii e dormitorul, bucataria sau baia, dar poate fi orice loc deschis in care poti sa fii tu cu Dumnezeu.

In acest moment Isus intervine si muta locul inchinarii din exterior in interiorul inchinatorului. Asa cum ii spune samaritencei in Ioan 4:23-24. Isus cauta ceva mai mult decat haine, o voce frumoasa sau un loc anume. El cauta Inima persoanei care se roaga mai mult decat orice artificiu legat de acest trup.

Sablonul pe care il cauta Cristos e format din motivatie rugaciunii, pocainta, sinceritatea si  credinta in Cristos. Aceste elemente deschid bratele lui Dumnezeu cand un copil de-al sau se roaga.  Aceste elemente darama orice inima de piatra si modeleaza o inima deschisa si maleabila pe care Dumnezeu isi poate lasa amprenta.

Luca 23:40-43 ni-l prezinta pe talharul de pe cruce care ii ia apararea lui Isus. Acesta ii face o rugaciune, fara a se folosi de vre-un tipar mai sus mentionat. Nici macar nu a inchis ochii, nu si-a impreunat mainile, nu si-a spus rugaciunea intr-o biserica, mai mult dezbracat decat imbracat, cu glasul sacadat de suferinta, a trecut peste orice tipar si s-a rugat lui Isus: “Doamne adu-ti aminte de mine cand vei veni in Imparatia Ta.” Iar isus i-a garantat ascularea rugaciunii , pentru ca a stiut sa se conformeze tiparului lui Isus. O motivatie corecta bazata pe pocainta, sinceritate si credinta. Aceasta este cheia care deschide cerul.

                                                                                                                      Sebastian Balan

Cartea Genesa a fost scrisa de catre Moise, dupa iesirea poporului Israel din Egipt. Si cum majoritatea comentatorilor si cercetatorilor Scripturii dateaza exodul in jurul anului 1445 inainte de Cristos, e clar ca Genesa a fost scrisa sigur in cei 40 de ani din pustie, intrucat Moise nu a intrat in tara Canaan. Pentru a ne imagina amploarea populatiei la acea ora, ganditi-va la cei aproape 600 mii de oameni evrei fara sa calculam copiii (daca i-ar fi putut calcula cineva), oameni care au iesit cu Moise din Egipt. (Exod 12:37) Dar cate popoare nu mai erau … De la evenimentele descrise in Genesa 4 si timpul cand acestea au fost scrise de Moise, a trecut o groaza de ani. S-au format tari si popoare, de aceea, pt ca cititorul lui Moise sa inteleaga mai bine locul unde s-a stabilit Cain, el a vorbit de o tara Nod (ce inseamna „fuga”si se pare ca ii vine numele tocmai de la fuga lui Cain din fata Domnului.), o tara care exista in vremea cand el a scris Genesa. Astfel cititorul a inteles exact locul unde s-a stabilit Cain.

Intrucat Biblia nu mentioneaza o alta populatie colaterala populatiei descendente din Adam si Eva, e clar ca intreaga omenire il are pe Adam ca tata. Intrucat Adam s-a nascut doar sub Mana lui Dumnezeu, nu putea sa se nasca o alta persoana umana decat in aceleasi conditii. Daca Dumnezeu ar fi facut o noua creatie, ar fi pus-o in gradina sau in afara gradinii? Daca in gradina, ea nu ar fi avut tangenta cu descendentii lui Adam. Daca ar fi pusa in afara gradinii, ori Dumnezeu a creat ceva intinat care nu avea ce cauta in gradina, ori a facut ceva sfant dar pus intr-un pamant blestemat si intinat de pacat. Asa ceva Dumnezeu nu face. Daca erau pusi in gradina si au pacatuit asemenea lui Adam, cine ii mai ispitea, intrucat sarpele a fost deja blestemat de Dumnezeu. Credeti ca sarpele a continuat sa se plimbe pe aleiele gradinii in timp ce Adam si Eva au fost alungati? Nici gand. si el a iesit din gradina, de aceea avem noi de a face cu el. Concluzie: nu exista o alta populatie in afara de aceea descendenta din Adam si Eva. Biblia nu mentioneaza nimic despre o alta populatie colaterala. Atunci cum ramane cu nevasta lui Cain, si cu toti copiii lui Adam si a Evei de altfel?

 Gen 5:4-5 „Dupa nasterea lui Set, Adam a trait 800 de ani si a nascut fii si fiice. Toate zilele pe care le-a trait Adam au fost de 930 de ani…”Timp suficient pentru a da nastere la 100 de copii daca ar fi facut unul la 8 ani….

Fetele lui Lot nu au vazut ca o problema a ramane insarcinate de la tatal lor. (Genesa 19:30-38). Problema lor era ca „nu era alt barbat in tinutul acela care sa…” Avraam a avut ca sotie pe Sara, care era sora lui dupa tata (Genesa 20:12), Iacov a avut de neveste doua surori (Genesa 29:15-35), iar Tamar a ramas insarcinata de la Iuda, socrul ei (Genesa 38:12-)… Toate aceste exemple si multe altele mentionate in Scriptura noi le condamnam astazi, dar in acea vreme ele faceau parte din cultura si legile popoarelor. Intrucat aceste evenimente s-au petrecut inainte de Legea data de Dumnezeu  prin Moise, oamenii nu stiau ca aceste lucruri erau pacate, pentru ca nu aveau o lege care sa le defineasca pacatul. Dumnezeu a ales sa taca in privinta lor pana la darea Legii. Poate Dumnezeu le-a ingaduit tocmai in vederea popularii pamantului. Dar cand Dumnezu a decis sa isi aleaga un popor in mijlocul caruia sa locuiasca El, a trebuit sa reglementeze aceste probleme, care ulterior au devenit lege pentru toate natiunile, intrucat faceau parte din legea morala si etica a lui Dumnezeu. Oricat de mult sau de putin l-ai simpatiza pe acest Dumnezeu al evreilor, trebuie sa recunosti ca legile Lui cu privire la poporul Evreu au caracter general valabil pt toate popoarele. DUMMNEZEU STIE MAI BINE CE E BINE.

Concluzie: Toti copiii lui Adam si-au luat parteneri dintre fratii lor, intrucat  Dumnezeu nu a interzis aceasta la aceea ora, si nu a creat alti oameni care sa le fie posibili parteneri de viata. El a ingaduit practicile respective pt un anumit timp cu un anumit scop. Daca credeti sau nu ce am scris, nu e nimic. Putem fi mantuiti si fara aceste informatii. Acum avem Legea care trebuie respectata. Daca ei aveau lipsa legii ca si scuza, noi avem Legea ca si acuza, daca nu o implinim. Sa cautam sa implinim ce e scris. Fiti binecuvantati!.

                                                                                  Sebastian Balan

8 iunie – Biserica Penticostală Filadelfia Oradea

10 iunie – Biserica Baptistă Emanuel Oradea

10 iunie – Biserica Penticostala Tabor Oradea

13 iunie – Biserica Penticostală Maranata Oradea

14 iunie – Biserica Penticostală Betel Oradea

De 4 ani impreuna!

Aş fi curioasă să ştiu căţi dintre voi aţi putea răspunde cu nu, în mod sincer şi în faţa lui Dumnezeu întrebării: “Ai consumat pornografie?” Aţi auzit de nenumărate ori că pornografia e păcat, şi conştientizaţi acest lucru şi totuşi atât de mulţi creştini cad în plasa pornografiei, băieţi sau fete. Sunt aşa mulţi că ajungi să zici “toţi o fac, eu de ce nu aş face-o?” sau “Dumnezeu mă iartă” şi nu eşti motivat să te împotriveşti păcatului cu toată forţa.

Dar dincolo de faptul că e păcat, că  mintea ta se murdăreşte, că te desparte de Dumnezeu, dincolo de toate acestea de fiecare dată când alegi să dai click şi să priveşti pornografie, de fiecare dată e ca şi cum ai semna o petiţie, ca şi cum ai pleda pentru pornografie. Dincolo de ce susţi cu vorbe, chiar dacă crezi că pornografia e greşită TU de fapt o susţi. Dacă doreşti o societate fără pornografie nu o consumi, punct. Dacă îţi doreşti un mediu curat nu arunci pe jos  indiferent din ce motiv, dacă nu este tomberon, mergi cu mizeria în mână dar nu o arunci sub nici o formă pe jos. La fel îţi doreşti o societate curată plăcută lui Dumnezeu nu consumi pornografie indiferent care ţi-e motivul. Că eşti om, băiat, necăsătorit/ă nu este o scuză.

Ai stat vreodată să te gândeşti CINE sunt acele PERSOANE pe care le priveşti?  Poate fete din familii disfuncţionale, fete sărace care fiind prea tinere şi fără o persoană înteleaptă să le sfătuiască ajung acolo, poate chiar fete răpite şi obligate… Viaţa pe care o trăiesc ele să nu vă imaginaţi că este altfel decât rea, sunt puternic convinsă că au pe langa probleme medicale şi traume adânci, să nu credeţi că le place, experienţele sexuale din astfel de circumstanţe nu sunt plăcute, nu le comparaţi cu experienţele cu soţul/soţia , persoană pe care o iubiţi. Pentru că ei nu se iubesc, nu se respectă, nu se plac, e încă un chin într-un lung sir… S-a făcut un studiu pe prostituţie, ştiţi care a fost concluzia? Femeiile acelea au o viaţă mizeră, infiecţie din infecţie, puternic traumatizate şi degustate, abuzate, marginalizate de societate, fără familii şi pe deasupra şi foarte sărace. Cred că situaţia se aseamănă şi în pornografie. Cum te-ai simţi să şti că eşti responsabil de vieţiile oribile ale acelor persoane, femei şi bărbaţi? Şi dacă consumi pornografie, eşti vinovat. Industria pornografică se îmbogăţeşte pe seama ta şi se dezvoltă, de fiecare dată când dai click…

Dacă această industrie se dezvoltă gândeşte-te în ce lume vor trăi copii tăi. Poate eşti tată sau mamă de fată, poate vei avea o fetiţă în viitor, cum te-ai simţi să şti că ea apare în filmele sau pozele acelea? De unde şti că nu va cădea victimă, sau va alege de bună voie într-o lume în care pornografia nu mai este un tabu? Într-o lume în care tu nu te poţi stăpâni să nu dai acel clik…

Dacă ai susţinut pornografia până acum, opreşte-te, poţi! Vorbeşte cu cineva de încredere despre problema ta, cere-i să te sprijine în rugăciune, nu e bine să îţi poţi singur povara, dar fi atent ca persoana respectivă să fie chiar de încredere şi să nu spună şi la alţii. Dacă nu ai cu cine vorbi îţi recomand site-ul: http://www.game-over-porn.ro/, acolo poţi citi mărturi şi articole pe tema pornografiei, şi vei găsi consilieri cu care să vorbeşti.

Îmi amintesc vag de o poveste pe care ne-a spus-o o profesoară de religie ortodoxă în clasele primare, zicea de o femeie prostituată pe care Isus a restaurat-o, apoi a plecat în pustie unde postea. Această femeie de fiecare dată când simţea nevoi sexuale se prăbuşea pe genunchi şi se ruga. Nu vă recomand să mergeţi în pustiu, dar poate într-un pustiu fără internet şi de fiecare dată când vrei să accesezi astfel de site-uri să te pui pe genunchi şi să te rogi.

Nu uita de fiecare dată când dai click pledezi pentru pornografie…

 

P.S. Să nu crezi că după căsătorie lucrurile se vor rezolva, dimpotrivă vei intra în ea cu o minte murdară. Problemele doar se vor adânci.

Indrie Cristina

Intre bine si rau

   Biblia vorbeste despre trei categorii de lucruri ce se intretes in firul vietii umane. Omul isi traieste viata osciland intre aceste categorii, cautand sa-si croiasca propriul drum care pentru el pare etic si corect, sau uneori doar justificabil.
Categoria lucrurilor bune, categoria lucrurilor rele si categoria lucrurilor nedefinite clar, sunt  domeniile prin care omul isi croieste propriul drum. Dar deasupra tuturor acestor categorii de lucruri exista o Persoana numita Dumnezeu, care in Atotstiinta Sa, cunoaste consecintele finale a trairii in fiecare dintre cele trei grupari ale lucrurilor. Pentru ca ne iubeste a decis sa ne dea unele indicii calauzitoare, pentru a ne scuti de o viata irosita in pacat si chiar o vesnicie ratata, departe de fata lui Dumnezeu.
.    Cand Biblia afirma ca minciuna, ura sau uciderea sunt pacate, cu totii stim ca ele se claseaza in categoria lucrurilor rele. In schimb, Galateni 5:22 ne prezinta cateva dintre lucrurile care se includ in categoria lucrurilor bune: “Dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor”. Toti cei ce se vor desfata in ele, ii vor culege roadele.
Dar cum ramane cu categoria lucrurilor “gri”, unde nu avem indicatii concrete, lucruri despre care Dumnezeu a decis sa le lase la latitudinea noastra?
-In primul rand, trrebuie sa intelegem de ce Dumnezeu nu a spus nimic despre unele lucruri. Deoarece atunci cand a fost scrisa Biblia, multe lucruri care noua ni se par normale azi, pe atunci nu existau. Ca de exemplu, telefonul, televizorul, internetul, drogurile, tigarile, etc. Si astfel s-au auto inclus in categoria lucrurilor nedefinite etic si moral.
-Un alt motiv pentru care Dumnezeu tace in dreptul unor lucruri, e pentru ca acele lucruri nu sunt nici rele, nici bune, ci doar neutre. Ceea ce inseamna ca inclinatia pozitiva sau negativa a acelor lucruri este data de insusi omul ce le utilizeaza, prin atasarea lor la gandurile si scopurile personale.
– Un al treilea motiv pentru care Dumnezeu a lasat categoria lucrurilor neutre e pentru ca ne-a dotat cu intelepciune si asteapta sa o si utilizam, onorandu-L pe Cel ce ne-a inzestrat cu ea. Ca doar nu ne-a dat-o degeaba. Omul cu ganduri si scopuri bune va utiliza lucrurile din zona “gri” dandu-le o tenta buna, ceea ce si Dumnezeu apreciaza. Vorbim aici de intelepciunea de a utiliza lucrurile neutre pentru a le conferi o inclinatie pozitiva. Tot astfel, si cel cu ganduri rele, poate utiliza aceleasi lucruri in scopurile lui marsave, dundu-le o tenta negativa. Muzica de exemplu, este buna sau rea? Notele in sine sunt aceleasi si in cantarea de lauda adresata lui Dumnezeu dar si in imnul inchinat altor personalitati. Sunt ele bune sau rele? Sunt neuter. Cuvintele cantarilor de asemeni sunt neuter. Ceea ce face clasificarea muzicii e un complex de factori precum scopul, atitudinea si destinatarul muzicii. Acest principiu este valabil pentu toat lucrurile din zona “gri”.
In realitate gasim multe persoane care plaseaza lucrurile nedefinite clar in cele doua categorii bine definite, conferandu-le o pozitie irevocabila, ceea ce Dumnezeu nu a facut. Acesti oameni, spun ca e pacat ceea ce Dumnezeu nu a spus ca e pacat, sau spun ca nu e pacat, ceea ce Dumnezeu nu a spun ca e un lucru bun. Ei fac aceste clasificari ingustandu-si calea, din teama de a nu depasi marginea trasata de Dumnezeu, (copiindu-i pe evreii care si-au facut o sumedenie de legi pe care Dumnezeu nu le-a dat si Cristos le-a criticat), sau isi largesc inadins calea, ca si o scuza pentru trairea unei vieti imorale, pe care nu o pot sau nu vor sa si-o indrepte. Amandoua aceste perspective de gandire sunt gresite si foarte egoiste. Si raul cel mai mare e ca isi fac ucenici care ori sunt nevoiti sa ii urmeze in sir indian, ori sunt lasati sa cutreiere drumul, care nu pare a fi mai putin lat decat lung. Problema e ca intr-o buna zi, cineva le va spune acestor ucenici ca ei cred si traiesc intr-o neconcordanta Biblica, iar acest moment al adevarului i-a facut pe multi sa se piarda irecuperabil. Cum sa mai aiba ei increde in mentorii care i-au mintit, i-au privat de unele lucruri de care nu-I priva nici Dumnezeu. Cum sa mai creada ei Scriptura daca cei care o vestesc i-au mintit… . Si astfel se ingroasa randurile in turma oilor ratacite. Cei mai predispusi sunt cei care isi pun increderea oarba in oameni, uitand ca adevarul sublim se gaseste doar la Cristos.
De ce se ajunge aici? Simplu. Batranii cailor “ajustate” profita de necunostinta noilor veniti, pentru a le inocula ideile lor contrafacute. Iar acestia ca niste copii nascuti de curand, cred tot ce li se spune. Problema mai serioasa o reprezinta faptul ca noii veniti cred ca au nimerit intr-un restaurant unde sunt serviti la comanda, fara a pune mana sa se hraneasca singuri. Si cum vor gasi adevarul daca isi incredinteaza cresterea in mana altora fara sa studiaze personal Scriptura? Sa nu ma intelegeti gresit. Dumnezeu a binecuvantat crestinatatea cu mii de suflete, pline de adevar care au ce oferi, si am tot respectful pentru acesti oameni ai lui Dumnezeu, dar principiul lui Dumnezeu cere ca fiecare invatatura sa se alinieze “firului rosu” al Scripturii. Si cum vom sti care este acesta fara o cunoastere a Scripturii?  Iar Aceasta cunoastere nu se poate dobandi din doua predici pe saptamana si o seara de rugaciune… E nevoie de o implicare personala, sincera si zilnica.
Dumnezeu a lasat omului o minte cu care sa judece lucrurile pentru a le intelege. Deci, sa o folosim.
Hainele in sine nu sunt nici rele nici bune, sunt absolute necesare. Ceea ce inclina balanta lor intre bine si rau este complexul de atitudini, si scopuri, impletite discret in mintea celui ce le imbraca.
Televizorul, calculatorul si internetul nu sunt nici rele nici bune, uneori sunt neaparat necesare. Balanta acestora e de asemeni inclinata de factori precum scopul utilizarii lor, timpul acordat si locul acestora in lista prioritatilor.
Tigarile si drogurile contravin mai multor principii biblice care spun ca noi suntem trupul lui Cristos (1 Cor. 13:27), un templu al Duhului Sfant (1Cor.6:19),si trebuie sa-L proslavim pe Dumnezeu prin trupurile noastre care sunt ale lui Dumnezeu. (1 Cor. 6:20). Intelegand aceste lucruri, a ne face rau trupului consumand alcool, droguri sau tutun, inseamna a-L necinsti pe Duhul lui Dumnezeu, si a-L “onora” pe Cristos cu un trup deteriorat intentionat. A-ti neglija, vatama sau chiar infometa trupul intentionat, este o necinstire a lui Dumnezeu care ne-a creat fapturi asa de minunate. Dumnezeu merita mai mult. Dumnezeu merita cinstit, onorat si glorificat. Cand nu stim cum sa privim lucrurile din categoria “gri”, sa ne gandim la cat de mult Il cinstesc, pe Dumnezeu actiunile noastre, si oare ce ar alege El in locul nostru?
“Feriti-va de orice vi se pare rau”  (1Tes.5:22),… si infaptuiti tot ce vi se pare bine si va sta in putinta. Exclusiv pentru cei dispusi sa miste lucrurile.

Sebastian Balan

Priveam zilele acestea la TV, printre alte lucruri am auzit vorbindu-se destul de des despre pretul carnii de miel(sau al carnii in general) si despre oua si alte alimente specifice mesei de Paste. Concluzia fiecarui reporter era faptul ca toate sunt prea scumpe, ca omul de rand nu si le permite si ca vom avea un Paste ’’sarac’’  din punctul acesta de vedere. Gandindu-ma la aceste lucruri, am ajuns sa realizez ca pentru multi Pastele nu inseamna mai mult decat o slujba la biserica in noaptea invierii, un miel pe masa si oua rosii si eventual asteptarea iepurasului; uitam sa ne bucuram si sa sarbatorim cu adevarat Pastele.

Poate multi veti spune, ca nu simti ca e Paste fara aceste lucruri, si indr-adevar, nu e Paste fara miel, oua rosii si iepuras pentru ca asta inseamna cu adevarat  pentru noi Pastele. Am uitat sa ne bucuram de invierea Domnului Isus, am uitat sa ne aducem aminte de patimile Lui, am uitat ce inseamna cu adevarat Pastele.

Am ajuns sa facem o traditie din Paste, nu o sarbatoare: traditia mielului taiat si a oualor rosii, uitand de adevaratul Miel junghiat pentru noi.

Isus nu a murit si a inviat ca noi sa avem alta sarbatoare, un alt motiv sa fim mai buni, un alt motiv sa cheltuim bani pe mancare si daruri. Isus a murit si a inviat ca noi sa fim iertati si impacati cu Tatal.

Pastele a ajuns o traditie deoarece am adaugat  lucruri care nu isi au neaparat rostul, si cel mai grav este ca punem accent pe ele  mai mult decat pe sarbatoare in sine. Spunem ca sarbatorim Pastele, dar de fapt ce sarbatorim? Iepurasi, miei si oua sau Invierea Domnului Isus?

Haidem sa lasam traditia la o parte si sa punem accentul pe Domnul Isus, pe moartea si invierea Lui, caci fara mancare exista Pasti, dar fara Isus nu!

Hristos a inviat!

Pele Lucian

“Laudele lui Dumnezeu să fie în gura lor… “(Psalmii 149:6a)

Cartea Psalmilor este o carte a Bibliei care se remarcă în mod deosebit şi prin nenumăratele îndemnuri de a-l lăuda pe Dumnezeu. Autorii psalmilor ne spun direct: “Lăudaţi pe Domnul!“.  De la vieţuitoarele mării, natură şi fenomenele naturii, animale şi păsări până la om- indiferent de vârstă- toate sunt sfătuite să-şi arate recunoştinţa faţă de Dumnezeu prin laude. Lista de motive de laudă nu trebuie căutată departe. În Psalmul 147, autorul oferă o serie lungă de motive pentru care trebuie să ne exprimăm preţuirea. El expune o stare de bine ce-l înconjoară pe cel neprihănit, astfel omul trebuie  să-L laude pe Dumnezeu de fiecare dată, conform Psalmului 147 atunci când: are rana inimii vindecată, vrăşmaşii săi sunt doborâţi, ba mai mult acesta locuieşte într-o ţară în care pacea domneşte şi se poate bucura de rodul muncii agricole, deci de prosperitate, deoarece Dumnezeu a binecuvântat pământul să rodească. Psalmul 150 încorporează în versetul 2 toate motivele de mai sus, spunând atât de scurt, dar plin de esenţă “Lăudaţi-L pentru isprăvile Lui cele mari…“. Într-adevăr când Dumnezeu face lucruri pe care le considerăm bune şi mari pentru noi, parcă ne vine mai natural să avem cuvinte de laudă şi mulţumire la adresa Lui. Însă…examenul laudei la care marea majoritate eşuăm este cel al laudei atunci când trecem prin încercare.

Cum e Dumnezeul din mijlocul laudei atunci când starea de bine ne copleşeşte?.. probabil e Dumnezeul pe care l-am cunoscut cu toţii care avem cel puţin un motiv de mulţumire în viaţă. E atât de simplu să-ţi exprimi lauda atunci cînd îţi merge bine, când vezi că numărându-ţi binecuvântările sunt mult mai multe decât ai sperat vreodată. Dar…cum e Dumnezeul din mijlocul laudei atunci când trecem prin încercări? Sau mai bine spus, mai avem noi laude când Dumnezeu ne încearcă? Biblia ne istoriseşte despre un om extrem de binecuvântat. Şi când spun extrem, mă gândesc la o binecuvântare dusă înspre extrem, căci ce poţi să-i ceri Lui Dumnezeu mai mult atunci când ai : 10 copii, mii de oi şi cămile, sute de boi, de măgăriţe, un număr considerabil de slujitori şi pe lângă toate acestea din punct de vedere social, te găseşti în vârful piramidei? Lucrurile par atât de bune în viaţa lui Iov până într-o zi când primeşte vestea că  toate acestea s-au dus, că tot ce îi aparţinea cu o zi înainte s-a spulberat. Evident, ca orice fiinţă omenească normală, Iov nu se bucură de ceea ce i s-a întâmplat, chiar el încearcă să afle care este justificarea divină cu privire la necazul său, în durerea lui îşi ridică o serie de întrebări, DAR afirmaţia pe care o face după ce află vestea atâtor pierderi este absolut uimitoare “Domnul a dat şi Domnul a luat- binecuvântat să fie Numele Domnului! “(Iov 1:21b). Da! Iov îl laudă pe Dumnezeu în mijlocul încercărilor sale. Şi ca să răspund la întrebarea de mai sus, atunci când trecem prin încercare- Dumnezeu este acelaşi! (Evrei 1:12, 13:8)  Versurile unei cântări inspirate de Duhul Sfânt spun atât de frumos: TU rămâi în bine şi în rău acelaş Dumnezeu! Noi suntem cei care ne schimbăm atunci când încercarea vine peste noi, căci încetăm să-L lăudăm deoarece ne îndoim de bunătatea Lui Dumnezeu cu privire la viaţa noastră. Însă Biblia ne asigură atât de clar: “Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă“(Plângerile lui Ieremia 3:22, 23) Chiar şi în dimineaţa încercărilor mele pot să am nădejde că bunătatea Lui Dumnezeu s-a reînnoit şi peste mine? Absolut!

Ştiţi că  Domnul îşi găseşte plăcerea în cei care în mijlocul strâmtorării aduc jertfe de laudă?  Şi această plăcere se manifestă prin faptul că “slăveşte pe cei nenorocişi, mântuindu-i“ (Psalmii 149:4) Dumnezeu îl slăveşte pe Iov în urma nenorocirii ce i se întâmplase şi îi dă dublu faţă decât avuse, iată acum un om de două ori mai binecuvântat!

Lăudaţi pe Domnul!

Anca Zifcsack