Tot supliment la nr.12

Mai aproape de cer

Cu toţii avem momente când parcă nimic nu merge cum trebuie, sau pur şi simplu succesul profesional, relaţiile cu familia, prietenii, bunăstarea, serviciile religioase  nu ne mai mulţumesc şi atunci căutăm să umplem poate fără să ştim acest gol, această sete, cu Dumnezeu. Eu cred că Zacheu a trecut printr-o astfel de perioadă.

Biblia ne spune că Zacheu era “mai marele vameşilor” prin aceasta înţelegem că el avea parte de succes profesional, că era bine privit printre colegii lui şi că avea o situaţie financiară bună, însă statutul de vameş îl asocia în acelaşi timp cu statutul de păcătos.

Zacheu a căutat să îl cunoască pe Hristos în norod, însă statura lui îl împiedica. Pe cât era de mare în funcţie pe atât de jos spiritual era. El nu a reuşit să îL vadă pe Isus dincolo de creştinii care bârfesc, judecă, care au certuri în familie, de vanitatea acestora şi aşa sunt mulţi oameni astăzi care au setea aceea de Dumnezeu, însă sunt împiedicaţi de pocăiţii care nu au o viaţă potrivită cu Cuvântul lui Dumnezeu de aceea trebuie să avem mare grijă cum tratăm pocăinţa ca să putem fi o mărturie bună pentru cei necredincioşi.

Zacheu s-a săturat de tot ce e pământesc şi s-a urcat în pom să fie mai aproape de Cer. Inima lui era în căutarea Dumnezeului adevărat, iar dacă în biserică nu l-a putut găsi a continuat să Îl caute cum a ştiut el mai bine. Isus a venit la El pentru că ştia că era o oaie pierdută care îşi caută Păstorul, şi cu toţii ştim că oile nu au un sistem GPS prea bun, ele nu se ştiu întoarce acasă.

El îl primeşte cu bucurie pe Hristos când acesta vine la el, nu a trebuit să îi ţină nimeni predici, să îi vorbească de Judecata de Apoi, să îl mustre, Zacheu s-a pocăit pentru că l-a întâlnit pe Hristos,

întâlnirea cu Isus produce bucurie, schimbare.

Primul semn care ne arată că pocainţa lui Zacheu este autentică, e bucuria. El a reuşit să umple golul din inima lui, el s-a coborât din copac pentru că a găsit Cerul mai aproape de el ca niciodată. Astăzi întâlnim atâţia oameni trişti în biserică şi mă întreb de ce?! Dincolo de succesele şi eşecurile noastre şi de tot ce ne ingrijorează, e Isus care ne dă pacea, care ne dă împlinire şi dorinţa de a merge înainte, El ar trebui să fie sursa noastră permanentă de bucurie (“Când umblu în mijlocul strâmtorării, Tu mă înviorezi” Ps. 138:7) . Trebuie să învăţăm să ducem bucuria noastră mai departe de copac, să o ducem în casele noastre, în şcolile şi locurile unde lucrăm, în singurătatea noastră, relaţia noastră cu Dumnezeu ar trebui să ne alimenteze cu bucurie. Psalmistul ne spune în psalmul 119 că o ia înaintea zorilor şi strigă către Dumnezeu, că meditează adânc la Cuvântul Domnului fiindcă nădăjduieşte în El şi făgăduinţele Lui, şi ştie că doar El îl poate înviora (Ps. 119:147-149), ar trebui să luăm exemplul lui şi să nu neglijăm părtăşia cu Dumnezeu şi studirea Cuvântului Său şi astfel cu siguranţă am înceta să fim nişte creştini posomorâţi.

Aşa cum poporul nu putea accepta pocăinţa unui astfel de om ce s-a întors la Dumnezeu, aşa şi astăzi uneori nu dăm şanse prea mari la mântuire unui om cu o viaţă depravată, şi nu numai că nu îl ajutăm să se întoarcă la Dumnezu, îl şi împiedicăm, noi considurându-ne sfinţi, atât de sfinţi încât ajungem să îl judecăm şi pe Dumnezeu. Uităm faptul că Dumnezeu nu se uită la faţa omului, ci are milă de cine vrea (“Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur, şi am milă de cine vreau să am milă!” Exod 33:19), El este drept spre deosebire de noi. Uităm că şi noi venim tot din lume şi că toţi am păcătuit şi merităm moartea şi doar prin Hristos suntem salvaţi.

Zacheu stă în picioare înaintea lui Isus în ciuda criticilor şi loviturilor venite din partea poporului, iar un al doilea semn clar a autenticităţii pocăinţei lui, e dorinţa lui de aş îndrepta greşelile, Zacheu nu numai că îşi doreşte să îl schimbe viaţa, doreşte să îndrepte lucrurile care le-a greşit în trecut, el dorind să dea înapoi împătrit celor pe care i-a năpăstuit. Noi de multe ori rămânem la stadiul de a ne cere iertare sau nici măcar atât, cred că este voia lui Dumnezeu să îndreptăm lucrurile atunci când avem această posibilitate.

Al treilea semn este uşurinţa cu care se dezlipeşte de un idol de al lui: banii. Pe lângă faptul că doreşte să returneze banii care nu i se cuvin, pe care i-a dobândit prin mijloace “ilegale”, el mai doreşte să dea jumătate din averea lui săracilor, jumătate din averea pe care a dobândit-o prin munca lui. El care înainte alerga după bani şi storcea de la oameni tot ce putea, el Zacheu, se desparte de ei cu atâta uşurinţă pentru că ştie că aceştia l-ar ţine departe de Isus şi pentru că, cu siguranţă a început să conştientizeze de nevoile oamenilor din jurul lui.

Atunci când un om doreşte să îl urmeze pe Dumnezeu cu adevărat încearcă să împlinească cele două din cele mai mari porunci:

1.”Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.”(Matei 22:37) şi

2.“Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”(Matei 22:39)

Astfel al patrulea semn al mântuirii este iubirea de semeni. Zacheu se îndrăgosteşte de Dumnezeu, şi această iubire îl împinge să îi iubească pe cei din jur şi să încerce să se îngrijească de ei. Orice om care se consideră mântuit trebuie sa aibă o iubire arzătoare pentru cei din jurul lui care să îl determine să lucreze în via lui Dumnezeu. “Cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?”(1Ioan 4:20) astfel dacă nu dăm dovadă de iubire faţă de semenii noştri, cu atât mai puţin îl iubim pe Dumnezeu. Şi singurul mod în care putem să dobândim o comoară în Cer este să ne îngrijim de aproapele nostru, şi nu numai de rudele şi prietenii noştri, căci şi păcătoşi îşi iubesc şi îngrijesc rudele, iar pentru aceasta nu vom primi nicio răsplată. Trebuie să învăţăm să iubim prin ochii lui Dumnezeu pe cei năpăstuiţi, pe cei singuri, pe cei care ne asupresc, trebuie să îi iubim pe cei care merită cel mai puţin, pentru că ei au cea mai mare nevoie.

În urma atitudinii lui Zacheu, el dobândeşte mântuirea şi nu numai atât, Isus îi spune: “Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta”(Luca 19:9) prin urmare, nu numai că el a dobândit mântuirea, dar şi casa lui. Asta nu înseamnă că toată casa lui este mântuită direct, ci că Isus îi face promisiunea că prin pocăinţa lui adevărată şi familia lui se va putea întoarce la Dumnezeu şi sa găsească mântuirea, aceeaşi promisiune o primeşte şi temnicerul de la Pavel şi Sila:  „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” (Fapte 16:31) . Această afirmaţie nu este doar o promisiune, ci şi o îndatorire pentru Zacheu. El este dator să fie o mărturie pentru ei prin conportamentul lui, este dator să se roage şi să postească pentru ei. Deşi Zacheu i-a decizia să se ocupe de săraci, nu trebuie să uite că binefacerea începe în familie şi că are  datoria să se îngrijească şi de mântuirea lor. Dumnezeu să ne ajute să putem fi şi noi nişe exemple pentru cei necredincioşi din familiile noastre şi să nu obosim în rugăciune şi în post pentru ei.

Isus a găsit o pocăinţă autentică în Zacheu, o poate găsi El şi în tine?

Indrie Cristina