Misiune

  Cauti un om… iata-ma Doamne! 

  Ma numesc Mihaela si sunt din Timisoara. Am 24 ani, si m-am nascut intr-o familie care nu cunostea termeni ca  Isus, Biblie, credincios, biserica etc. Am crescut ca aproape orice alt copil roman, in influentele comuniste, educata cu nuiaua, invatata sa tac, sa nu-mi doresc altceva decat sa fiu prima la scoala, in societate pentru ca numai asa voi fi acceptata si imi voi gasi „un rost in viata”. Sunt sigura ca stiti despre ce vorbesc.

Intr-o zi tatal meu, alcoolic fiind si in disperare de cauza, a intrat pentru prima data intr-o biserica evanghelica unde L-a intalnit intr-un mod real pe Dumnezeu. Apoi mama, apoi eu si fratele meu l-am urmat. Nu s-au rezolvat toate problemele noastre, dar Dumnezeu a intrat in casa noastra si odata cu El, a intrat pacea, bucuria, dorinta de a-I fi pe plac si de a-L face cunoscut tuturor celor din jurul meu.

Visul misiunii a intrat in viata mea progresiv, incepand cu anul 2000 cand am mers in prima mea tabara de misiune cu organizatia King’s Kids (Copiii Regelui) care organiza in fiecare vara tabere de copii si adolescenti cu scopul de a sluij in orice domeniu, in tara si in strainatate.

Il cunosteam pe Dumnezeu de un an, si nu mi-era foarte clar de ce trebuia sa curatam parcuri din Calarasi, de ce mergeam si vizitam inchisori unde vorbeam despre Isus, de ce liderii taberei erau atat de pasionati de asta, tot ce stiam era ca ajutam oamenii intr-un fel sau altul, il prezentam pe Isus care ne iubeste si altora si asta ma facea fericita.

Au urmat apoi alte veri de genul acesta, in care am slujit in diferite orase ale tarii noastre, Medgidia, Timisoara, Draganesti-Olt, pe malul marii, apoi in strainatate. In fecare an imi doream cu toata inima sa merg din nou in tabara King’s Kids, sa slujesc cum pot.

Parintii mei lucrau pe putini bani si aveau de crescut trei copii, si niciodata nu si-au permis sa imi platesca vreuna dintre tabere.

Si acum poate va intrebati de unde aveam resurse pentru a pleca , pentru ca, bineinteles ca de fiecare data aveam nevoie de bani, iar conditia era sa ne platim singuri taxa taberei.

Ei bine… si eu ma intrebam asta de fiecare data, odata cu apropierea zilei de plecare. De fiecare data Dumnezeu a facut minuni, si oameni care nu ma cunosteau au ales sa imi plateasca tabara fiind incurajati de faptul ca adolescentii Isi slujeau Regele in misiune. Pentru mine erau minuni care ma uimeau tot mai mult, care imi intareau credinta in Dumnezeu, si ridica in mine intrebarea „de ce?”, de ce Dumnezeu punea in mine dorinta de slujire, de ce imi dadea de fiecare data sansa sa merg in locuri unde faceam curatenie, vopseam, lucram cu copii mai mici, faceam marsuri de rugaciune, vorbeam oamenilor pe strada despre un Isus care a murit din dragoste pentru ei?

Si raspunsul a venit intr-o tabara in Turcia, in anul 2003, pe la varsta de 18 ani.

Iubeam ideea ca ma duc din nou in acea tara unde ne era interzis sa vorbim deschis despre Dumnezeu. Iar anul acesta ma rugasem tot anul , incepand cu vara precedenta, in fiecare zi ii ceream lui Dumnezeu in post si rugaciune sa ne pregateasca pentru acest camp de misiune, ne rugam ca anul acesta sa fie ceva nou, sa fiu folosita de El intr-un mod deosebit, sa inteleg care e scopul Lui cu viata mea.

Si in drum spre Turcia ne aflam pe un feribot pe Marea Marmara, si steteam sprijinita pe o balustrada uitandu-ma in larg, vorbind cu Dumnezeu.

Afara erau in jur de 40^o C, iar cand simteam ca ma voi topi in pantalonii mei scurti observ doua femei islamice imbracte in negru din cap pana in picioare, cu fata acoperita. In acel moment simt o strafulgerare in inima mea, si incep sa plang in hohote… ma durea, ma durea pentru aceste femei care isi ascund imaginea dupa un sal, in care probabil mureau de caldura, ma durea pentru acest popor orb care crede intr-un dumnezeu fara dragoste si arogant, care ii judeca daca nu respecta niste reguli si nu au nici o alta scapare. Imi venea sa urlu, imi venea sa le strig ca exista O SPERANTA, UN DUMNEZEU VIU CARE IUBESTE, care a murit pe cruce din dragoste pentru ei, din dragoste pentru noi toti si avem cale libera spre Cerul Lui.

Acea experienta m-a facut sa vad Turcia si poporul islamic cu alti ochi, prin Ochii lui Dumnezeu, si imi aduc aminte ca adormeam rugandu-ma si ma trezeam rugandu-ma pentru acei „copii fara Tata”. Am avut parte de experiente care nu le-am visat, si acum stiu ca acele rugaciuni au ajuns la urechea lui Dumnezeu si intr-o zi voi cunoaste raspunsul Lui. Atunci am inteles ca Dumnezeu vrea sa intru in aceasta chemare, in a duce Evanghelia la cei pierduti, in Ierusalim, in Iudeea, in Samaria, si pana la marginile pamantului.

Pana anul trecut am slujit in „Ierusalimul” meu, acum stiu ca e vremea sa pornesc spre marginile pamantului.

In prezent sunt studenta la Scoala Internationala de Ucenicie din cadru Tineri pentru Misiune Medias , unde cu sprijinul unor profesori si misionari cu experienta, din tara si strainatatea am inceput

–sa-L cunosc mai bine pe Dumnezeu si caracterul Lui: sa-mi dezvolt relatia intima cu El, sa inteleg planul Lui de salvare a omenirii; sa-mi descopar darurile si identitatea  in Hristos;

–sa-L  fac cunoscut pe Dumnezeu asa cum eu L-am cunoscut.

Pentru partea practica a scolii ma pregatesc sa merg intr-o misiune de 2 luni intr-o tara unde oamenii au nevoie de Vestea Buna. Dorinta aceasta a venit din inima lui Dumnezeu si imi doresc ca sa fiu o unealta eficienta in Mana Lui.

Dumnezeu inca mai cauta oameni ca tine si ca mine, oameni care sa fie gata sa renunte la comfortul personal si sa mearga… daca nu poti merge intreaba-L pe Dumnezeu cum poti totusi sa fi parte din aceasta misiune, poate in rugaciune si mijlocire, sau poate financiar.

După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!” – Romani 10:15

email: miha14200@yahoo.ca