Supliment 3 nr. 15, Primăvara: cântecul biruinţei

Primăvara: cântecul biruinţei

Raze calde şi timide mângâie verdeaţa cu simfonia Mielului biruitor. Prin iarba proaspătă şi stropită de lacrimile dimineţii se înalţă mici comori colorate în semn de victorie. Ele au petale de fericire, de libertate şi gânduri de laude. Păsările se întorc să încununeze simfonia, aducând de undeva din înalt un cântec celest, şoptit de îngeri… Ele ating copacii aducându-le o veste şi ei se trezesc la viaţă, încununaţi de flori ce vor rodi. E vremea frumuseţii, a adevărului, a renaşterii…

În vinerea răstigniri lui Hristos, creaţia a simţit cu El, Pământul s-a întunecat căci pe cruce era răstignit chiar Creatorul lumii, în aer domnea durerea răsfrângătoare. La vestea învierii lui Hristos întreaga natură tresaltă şi învie împreună cu El.

Hristos a murit, smerindu-şi dumnezeirea şi încă prin moarte  pe cruce. El a murit ca noi să avem viaţă, El ne-a răscumpărat cu preţul scumpului său sânge.

Lumina a păşit în întuneric şi lumina a fost atât de mare că întunericul n-a putut-o birui (Ioan 1:5). Hristos din moarte a răscumpărat prinşi de război al păcatului: viaţa, eternitatea, împlinirea. Le-a purtat pe braţe şi le-a revărsat asupra noastră.

Dacă întunericul n-a biruit Lumina, o vom birui noi prin împietrirea inimii?

Primăvara sufletului este şi un timp al zâmbetului şi al jocului, “al strângeri pietrelor” şi al îmbrăţisării. E timpul să strângem nepăsarea şi răul ce le-am aruncat în oameni, e timpul să dăruim în schimb zâmbete calde, îmbrăţisări iertătoare, iubiri jertfitoare.  E timpul să rupem rădăcinile urii, să plantăm iubirea adânc în inima noastră şi a celor din jur, să o udăm cu faptele Duhului.

E timpul să fim copii din nou la suflet, e timpul să iubim sincer fără să căutăm foloasele noastre, să ne dăruim, să credem în alţii, să suferim totul pentru ei. “Nu ne stă în putere să facem lucruri uriaşe, ci lucruri mici cu o iubire uriaşă” (Maica Teresa).

Dacă n-avem fructele dulci ale iubirii atunci n-am înviat, nu am păşit pe drumul pietruit al patimelor dorind ca pas cu pas să Îl urmăm pe Hristos călcând urmele Sale. Nu am ajuns la cruce, nu ne-am smerit, nu ne-am închinat, nu am crezut… Căci “Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fratele său, rămâne în moarte”.(1 Ioan 3:14)

Trebuie să ne lăsăm cuprinşi de lumină, de adevăr, de iubire, să ne răstignim firea, să murim faţă de lume, de păcat ca să trăim pentru Dumnezeu. Iar “dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi impreună cu El”. (Romani 6:8)

Pământu-i trist şi gol

Roadele sunt de mult uitate

Sufletele îngheţate

Şi moartea e un drum fără ocol.

Aşteptăm atingerea mâinii divine

A pictorului ce dă viaţă,

Aşteptăm să pui culoare, să sufli viaţă

În templele de carne, pustiite.

Adu-ne Doamne primăvara sufletului

Cu picuri de iertare  şi căinţă

Cântă-ne cântecul biruinţei

Şi înfloreşte în noi adevărata credinţă

Indrie Cristina