Publicat de: adierea | iunie 24, 2010

Supliment 3 nr. 16- Dumnezeu e democrat?

Dumnezeu e democrat?

Deuteronom 30:15 – “Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul.”

Aceste cuvinte, le rostea Moise aproximativ acum 3 500 de ani în urmă, cu puţină vreme înainte să părăsească această lume, în auzul întregului Israel. Dumnezeu, prin gura lui Moise îi pune pe israeliţi în faţa unei decizii, pe care o pot lua în totală libertate şi anume: să aleagă viaţa sau moartea, binele sau răul!

De ce, avem această libertate de a alege să facem binele sau răul? De ce, Dumnezeu nu ne obligă să mergem doar pe calea Lui, ci ne lasă să alegem? Răspunsul, este dragostea lui Dumnezeu. Din dragoste ne lasă să facem ce vrem, fără a ne obliga să alegem voia Lui. Dacă Dumnezeu ne-ar fi obligat să mergem pe calea Lui împotriva voinţei noastre, L-am fi considerat pe Dumnezeu un dictator, şi nu un Dumnezeu al dragostei, un Dumnezeu care nu ţine cont de voinţa noastră. Libertatea de a alege este în mâna oricui, poţi alege mântuirea sau o poţi refuza; după cum spunea şi Costache Ioanid în poezia: “Am auzit…”.

“Dar El n-avrut ca un tâlhar

Să tragă fierul pus de mine…”.

Cu alte cuvinte, Isus nu intră în inima noastră cu forţa şi împotriva voinţei noastre, deşi ar putea face acest lucru. Cea mai mare problemă a libertăţii de alegere, este faptul că nu ştim profita de ea; de cele mai multe ori facem alegeri proaste, deşi cunoaştem consecinţele acelei alegeri. E ca şi atunci când cineva îţi oferă 0,01 lei sau 1000 lei şi te lasă să alegi care sumă o vrei; cu 0,01 nu poţi cumpăra nimic, pe când cu 1000 de lei poţi face multe. Paradoxul e că noi alegem cei 0,01 lei, ratând binecuvântarea adevărată, alegem iadul în detrimentul raiului.

Dumnezeu ne oferă cerul, Satan iadul. Dumnezeu ne dezleagă şi ne face oameni liberi, pe când Satan ne leagă cu cătuşe la mâini, obezi la picioare, şi ne mai pune un sac pe faţă să nu vedem cât de legaţi suntem. Avantajul libertăţii de a alege, este faptul că fiecare va suporta consecinţele propriei alegeri – nimeni nu va fi “vinovat”  că eu am ajuns  în cer, în afară de mine, pentru că eu am ales mântuirea, pe când cei care resping mântuirea vor suporta consecinţa propriei lor alegeri, pentru că nimeni nu a ales iadul în locul lor.

La fel este în orice alegere pe care o fac, eu suport consecinţele pozitive sau negative pentru că eu am ales şi nu altcineva. Avem libertatea să acceptăm sau nu mântuirea, să îi slujim lui Dumnezeu sau nu, putem alege cu cine să ne căsătorim sau cu cine să nu ne căsătorim, noi alegem dacă luăm credit bancar sau nu, sau putem lăsa pe alţii să aleagă în locul nostru. Nu există cale de mijloc – fie alegi una, fie alta.

De multe ori, avem impresia că Dumnezeu ne obligă să mergem pe o anumită cale, dar de fapt, El încearcă să ne spună că, calea pe care mergem e rea şi ne pune piedici, pentru a ne opri din mers, dar atunci de multe ori ignorăm avertismentele şi ne îndreptăm spre rău.

Întrebarea care rămâne este, ce fac eu şi tu cu această libertate? Ceri călăuzirea lui Dumnezeu în alegerile pe care le faci? Eşti gata să plăteşti preţul alegerii făcute? Aş vrea să închei prin ultima strofă a poeziei: “Am auzit…” de Costache Ioanid.

“O, frate drag, Isus e blând,

Dar dragostea din El… nu poate…”.

El stă la uşa ta şi bate.

El poate s-o sfărâme-oricând.

Pele Lucian

Reclame

Responses

  1. As dori sa fac o precizare: nimeni nu te poate considera vreodata “vinovat” ca ai ales mantuirea. In fata mortii vesnice este normal sa alegi viata vesnica, care este darul lui Dumnezeu pt. toti cei care vor sa asculte de El. Dumnezeu este dragoste si credinta intr-un loc de tortura vesnica, ca si “iadul”, contrazice dragostea Lui. In schimb invatatura precum cei rai vor fi nimiciti pt. totdeauna si vor fi ca si cum nu ar fi fost niciodata, este in perfecta armonie cu bunatatea absoluta a lui Dumnezeu.(Obadia16; Ieremia 51:39; Eclesiastul 8:10; Ieremia 51:57;Isaia 26:14; Ieremia 49:10) El doreste ca oamenii sa-I acorde cinstea cuvenita CREATORULUI din dragoste si nu de frica “iadului”.Omul recunoaste starea lui pacatoasa si se pocaieste, cand realizeaza in inima si mintea lui, ca altcineva, Jesus Hristos ,Fiul lui Dumnezeu, o fiinta fara pacat a suferit si a murit pentru el…Bunatatea lui D. te indeamna la pocainta.(Romani 2:4) Cei care nu vor sa accepte jertfa lui Jesus Hristos, se vor autoelimina din Imparatia lui Dumnezeu, care va veni aici, pe Pamant. Omul poate trai vesnic, numai in perfecta armonie cu Creatorul sau. In caz contrar este sortit pieirii. (2Tesaloniceni1:8,9; Proverbe 10:7;12:7; 24:20)


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: