Intre bine si rau
Biblia vorbeste despre trei categorii de lucruri ce se intretes in firul vietii umane. Omul isi traieste viata osciland intre aceste categorii, cautand sa-si croiasca propriul drum care pentru el pare etic si corect, sau uneori doar justificabil.
Categoria lucrurilor bune, categoria lucrurilor rele si categoria lucrurilor nedefinite clar, sunt domeniile prin care omul isi croieste propriul drum. Dar deasupra tuturor acestor categorii de lucruri exista o Persoana numita Dumnezeu, care in Atotstiinta Sa, cunoaste consecintele finale a trairii in fiecare dintre cele trei grupari ale lucrurilor. Pentru ca ne iubeste a decis sa ne dea unele indicii calauzitoare, pentru a ne scuti de o viata irosita in pacat si chiar o vesnicie ratata, departe de fata lui Dumnezeu.
. Cand Biblia afirma ca minciuna, ura sau uciderea sunt pacate, cu totii stim ca ele se claseaza in categoria lucrurilor rele. In schimb, Galateni 5:22 ne prezinta cateva dintre lucrurile care se includ in categoria lucrurilor bune: “Dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor”. Toti cei ce se vor desfata in ele, ii vor culege roadele.
Dar cum ramane cu categoria lucrurilor “gri”, unde nu avem indicatii concrete, lucruri despre care Dumnezeu a decis sa le lase la latitudinea noastra?
-In primul rand, trrebuie sa intelegem de ce Dumnezeu nu a spus nimic despre unele lucruri. Deoarece atunci cand a fost scrisa Biblia, multe lucruri care noua ni se par normale azi, pe atunci nu existau. Ca de exemplu, telefonul, televizorul, internetul, drogurile, tigarile, etc. Si astfel s-au auto inclus in categoria lucrurilor nedefinite etic si moral.
-Un alt motiv pentru care Dumnezeu tace in dreptul unor lucruri, e pentru ca acele lucruri nu sunt nici rele, nici bune, ci doar neutre. Ceea ce inseamna ca inclinatia pozitiva sau negativa a acelor lucruri este data de insusi omul ce le utilizeaza, prin atasarea lor la gandurile si scopurile personale.
– Un al treilea motiv pentru care Dumnezeu a lasat categoria lucrurilor neutre e pentru ca ne-a dotat cu intelepciune si asteapta sa o si utilizam, onorandu-L pe Cel ce ne-a inzestrat cu ea. Ca doar nu ne-a dat-o degeaba. Omul cu ganduri si scopuri bune va utiliza lucrurile din zona “gri” dandu-le o tenta buna, ceea ce si Dumnezeu apreciaza. Vorbim aici de intelepciunea de a utiliza lucrurile neutre pentru a le conferi o inclinatie pozitiva. Tot astfel, si cel cu ganduri rele, poate utiliza aceleasi lucruri in scopurile lui marsave, dundu-le o tenta negativa. Muzica de exemplu, este buna sau rea? Notele in sine sunt aceleasi si in cantarea de lauda adresata lui Dumnezeu dar si in imnul inchinat altor personalitati. Sunt ele bune sau rele? Sunt neuter. Cuvintele cantarilor de asemeni sunt neuter. Ceea ce face clasificarea muzicii e un complex de factori precum scopul, atitudinea si destinatarul muzicii. Acest principiu este valabil pentu toat lucrurile din zona “gri”.
In realitate gasim multe persoane care plaseaza lucrurile nedefinite clar in cele doua categorii bine definite, conferandu-le o pozitie irevocabila, ceea ce Dumnezeu nu a facut. Acesti oameni, spun ca e pacat ceea ce Dumnezeu nu a spus ca e pacat, sau spun ca nu e pacat, ceea ce Dumnezeu nu a spun ca e un lucru bun. Ei fac aceste clasificari ingustandu-si calea, din teama de a nu depasi marginea trasata de Dumnezeu, (copiindu-i pe evreii care si-au facut o sumedenie de legi pe care Dumnezeu nu le-a dat si Cristos le-a criticat), sau isi largesc inadins calea, ca si o scuza pentru trairea unei vieti imorale, pe care nu o pot sau nu vor sa si-o indrepte. Amandoua aceste perspective de gandire sunt gresite si foarte egoiste. Si raul cel mai mare e ca isi fac ucenici care ori sunt nevoiti sa ii urmeze in sir indian, ori sunt lasati sa cutreiere drumul, care nu pare a fi mai putin lat decat lung. Problema e ca intr-o buna zi, cineva le va spune acestor ucenici ca ei cred si traiesc intr-o neconcordanta Biblica, iar acest moment al adevarului i-a facut pe multi sa se piarda irecuperabil. Cum sa mai aiba ei increde in mentorii care i-au mintit, i-au privat de unele lucruri de care nu-I priva nici Dumnezeu. Cum sa mai creada ei Scriptura daca cei care o vestesc i-au mintit… . Si astfel se ingroasa randurile in turma oilor ratacite. Cei mai predispusi sunt cei care isi pun increderea oarba in oameni, uitand ca adevarul sublim se gaseste doar la Cristos.
De ce se ajunge aici? Simplu. Batranii cailor “ajustate” profita de necunostinta noilor veniti, pentru a le inocula ideile lor contrafacute. Iar acestia ca niste copii nascuti de curand, cred tot ce li se spune. Problema mai serioasa o reprezinta faptul ca noii veniti cred ca au nimerit intr-un restaurant unde sunt serviti la comanda, fara a pune mana sa se hraneasca singuri. Si cum vor gasi adevarul daca isi incredinteaza cresterea in mana altora fara sa studiaze personal Scriptura? Sa nu ma intelegeti gresit. Dumnezeu a binecuvantat crestinatatea cu mii de suflete, pline de adevar care au ce oferi, si am tot respectful pentru acesti oameni ai lui Dumnezeu, dar principiul lui Dumnezeu cere ca fiecare invatatura sa se alinieze “firului rosu” al Scripturii. Si cum vom sti care este acesta fara o cunoastere a Scripturii? Iar Aceasta cunoastere nu se poate dobandi din doua predici pe saptamana si o seara de rugaciune… E nevoie de o implicare personala, sincera si zilnica.
Dumnezeu a lasat omului o minte cu care sa judece lucrurile pentru a le intelege. Deci, sa o folosim.
Hainele in sine nu sunt nici rele nici bune, sunt absolute necesare. Ceea ce inclina balanta lor intre bine si rau este complexul de atitudini, si scopuri, impletite discret in mintea celui ce le imbraca.
Televizorul, calculatorul si internetul nu sunt nici rele nici bune, uneori sunt neaparat necesare. Balanta acestora e de asemeni inclinata de factori precum scopul utilizarii lor, timpul acordat si locul acestora in lista prioritatilor.
Tigarile si drogurile contravin mai multor principii biblice care spun ca noi suntem trupul lui Cristos (1 Cor. 13:27), un templu al Duhului Sfant (1Cor.6:19),si trebuie sa-L proslavim pe Dumnezeu prin trupurile noastre care sunt ale lui Dumnezeu. (1 Cor. 6:20). Intelegand aceste lucruri, a ne face rau trupului consumand alcool, droguri sau tutun, inseamna a-L necinsti pe Duhul lui Dumnezeu, si a-L “onora” pe Cristos cu un trup deteriorat intentionat. A-ti neglija, vatama sau chiar infometa trupul intentionat, este o necinstire a lui Dumnezeu care ne-a creat fapturi asa de minunate. Dumnezeu merita mai mult. Dumnezeu merita cinstit, onorat si glorificat. Cand nu stim cum sa privim lucrurile din categoria “gri”, sa ne gandim la cat de mult Il cinstesc, pe Dumnezeu actiunile noastre, si oare ce ar alege El in locul nostru?
“Feriti-va de orice vi se pare rau” (1Tes.5:22),… si infaptuiti tot ce vi se pare bine si va sta in putinta. Exclusiv pentru cei dispusi sa miste lucrurile.
Sebastian Balan
Lasă un răspuns