În curând va apărea nr. 14 al revistei Adierea, în care veţi putea citi despre frumuseţe. Veţi găsi în noul nr. articole precum: „Dumnezeu este mai tare ca Hollywood-ul”, „Tulburări alimentare”, „Originalitatea furată a creştinului”, „Părtăşia care îţi schimbă viaţa şi îi atinge pe alţii”, „Cine îi cea mai frumoasă din ţară…?”, precum multe altele.
Până la apariţia nr. 14 postăm aici un articol cules din revistă:
Fumuseţea blestem sau binecuvântare…?
Azi se vorbeşte şi se scrie despre frumuseţe poate mai mult ca niciodată în istorie. Starurile de la Hollywood, alături de renumiţii designeri de modă, aparent dau tonul frumuseţii în lume. Autorii creştini încearcă şi ei să definească frumuseţa, aşa cum a lăsat-o Divinul. Scriind aceste rânduri mă întreb oare ce aş mai putea adăuga eu? Sunt decât un tânăr, care încă nu a reuşit nici pe departe să definească frumuseţea. Totuşi, de-alungul anilor am observat câteva lucruri legate de acest subiect, pe care aş vrea să vi le împărtăşesc şi vouă.
Am observat că frumuseţea poate fi mai degrabă un blestem decât o binecuvântare. Cu câţiva ani în urmă, mi-a căzut în mână un slideshow, ce cuprindea poze a multor staruri porno decedate. Mă uitam şocat la feţele atăt de frumoase ale acestor femei şi bărbaţi şi nu îmi venea să cred cum s-au putut stinge din viaţă atât de devreme (ce-a mai în vârstă avea 35 de ani) şi atât de crunt: majoritatea s-au sinucis, altele muriseră în urma consumului de alcool, droguri şi medicamente. În perioada ce-a urmat m-am tot întrebat cum se poate ca cineva atât de frumos şi atât de bogat să ajungă să se sinucidă? Răspunul a venit la puţin timp după aceea, când am cunoscut mai multe persoane care mi-au mărturistit cu lacrimi în ochi cât de mult au avut de suferit din cauza aspectului fizic: pentru că erau frumoase, pe băieţi îi interesa doar acest aspect. Partea interioară a fost total neglijată, aşa că la un moment dat personalitatea li s-a stins şi au ajuns obiecte de frumuseţe pentru băieţi.
Avem impresia că a fi frumos înseamnă a avea parte de o viaţă specială. Nimic mai greşit! Cei mai complexaţi oameni din cauza aspectului fizic sunt cei pe care societatea îi etichetează ca fiind frumoşi. Întodeauna mi s-a părut interesant cum oamenii care se cred mai puţin frumoşi încearcă să devină frumoşi apelând la toate mijloacele posibile, pe când cei foarte frumoşi îşi doresc opusul. Cred că ne-ar ajuta mult să înţelegem că tot ce a creat Dumnezeu e din start frumos şi nu are nevoie de schimbare şi nici chiar îmbunătăţire, ci doar de îngrijire.
Omul nu a fost făcut pentru haine, ci hainele pentru om. Frumuseţea exterioară ne este dată pentru a ajuta la reflectarea frumuseţii interioare. Unii oameni, printre care m-am numărat şi eu în trecut, se îmbracă atăt de complicat şi sofisticat încât acest lucru le înăbuşă personalitatea. Când stai de vorbă cu ei, tot ce vezi sunt zecile de culori în care sunt îmbrăcaţi şi tot felul de accesori, care îngrămădesc şi mai mult aspectul. Degeaba încerci să te uiţi în spatele a ceea ce se vede că nu vei reuşi. Frumuseţea exterioară o sufocă pe ce-a interioară. Hainele ar trebui să ajute la scoaterea în evidenţă a caracterului şi a personalităţii a celui ce le poartă şi nu invers. Sfatul meu este: îmbracă-te simplu, în maxim două-trei culori şi nu exagera cu accesorii.
Se spune că lucrul cu care cucereşti o fată (sau un băiat), este lucrul cu care va trebuii să-l menţii. Cât de adevărat! Nu aceasta se întâmplă azi cel mai des în relaţii? Tinerii se lasă cuceriţi de frumuseţea celuilalt închizând ochii la aspectul caracterului şi a personalităţii. Frumuseţea, însă, e trecătoare şi odată cu trecerea anilor ea se pierde şi scoate la iveală ceea ce până atunci ţinea bine ascuns: caracterul şi personalitatea. Aşa se ajunge la divorţ. Am văzut multe relaţii destrămate în urma acestui lucru. Ai grijă cu ce îţi cucereşti viitorul partener de viaţă, pentru că acela este lucrul cu care va trebui să-l menţii în relaţie.
Am observat că oamenii etichetaţi „foarte frumoşi” în exterior, tind să nu investească în frumuseţea interioară. Cred că motivul este că sunt prea ocupaţi cu ce-a exterioară. Stau prea mult în faţa oglinzii, îşi petrec mult timp la clubul de fitness, în saloane de hairstyling şi alte lucruri de genul acesta. Încă nu am cunoscut oameni „foarte frumoşi” în exterior şi în acelaşi timp foarte frumoşi şi în interior. Cred că ori o ai pe una ori pe cealaltă. Nu vreau să spun că dacă te naşti cu un aspect exterior luat din soare eşti predestinat să nu ai o frumuseţe interioară, ci spun doar că lupta va fi întodeauna mai mare şi e foarte greu să fii echilibrat. Ori investeşi într-una mai mult, ori în cealaltă. Cam aşa se întâmplă de obicei, din păcate. Mi-e greu să cred că le poţi avea pe amândouă dar, din nou, aceasta este doar experienţa şi opinia mea (iar eu nu le ştiu pe toate).
CONCLUZIE: Cei mai frumoşi oameni, pe care i-am întâlnit, nu seamănă deloc cu modelele din Paris, Milano sau New York, dar sunt mai „strălucitori” cu mult ca şi acestea. Sunt oamenii manieraţi, integri, cinstiţi, loiali, darnici şi ajutători. Degeaba arăţi bine dacă nu te ştii comporta manierat. Degeaba te îmbraci la modă dacă nu ai bunul simţ. Degeaba eşti frumoasă sau frumos dacă eşti needucat. Cu alte cuvinte, ceea ce contează cu adevărat e frumuseţea interioară a caracterului.
Eugen Tămaş
Dostoievsky Feodor
Frumusetea nu este numai un lucru cumplit, ea este si un lucru misterios. Acolo Dumnezeu si diavolul se lupta pentru stapanire ( suprematie) , iar campul de batalie il reprezinta inima omului.
By: Alexandru on ianuarie 30, 2010
at 11:30 am
Sunt asa de multumita ca Dumnezeu nu se uita la frumusetea chipului ,ca daca ar fii asa as fii printre ultimele.Este un lucru minunat sa vezi oameni frumosi,vezi acolo dibacia si talentul Lui Dumnezeu.Cred ca satan intervine si aici,la cei frumosi vine cu gandul autostimarii si cu mandria ,iar la cei mai putin frumosi vine cu tot felul de ganduri negative astfel ca acestia din urma sa se simta inferiori si gandul lor sa nu mai fie la Dumnezeu;cred deci ca toti oamenii,fie frumosi fie mai putin frumosi au de luptat.Viata de crestin este cu totul o viata sfanta si o binecuvantare,o mare frumusete.
By: Claudia on februarie 12, 2010
at 3:43 pm